Djokovic-Nadal, în ultimul act la Paris. A doua oară când finala unui Grand Slam decide liderul mondial

| 08 iun, 2014

A 42-a întâlnire dintre Rafa Nadal și Novak Djokovic, din finala masculină a turneului Roland Garros, are o semnificație istorică importantă. Este pentru a doua oară când o finală de Grand Slam între Rafa și Nole decide locul 1 ATP. În iulie 2011, sârbul a devenit lider mondial după ce l-a învins pe spaniol în finala Wimbledon. Acum, Djokovic încearcă să dea a doua oară lovitura în fața rivalului său și să-l detroneze.

Nadal e în fața celei de-a noua victorii la Roland Garros și, totodată, își poate extinde cele 35 de săptămâni la rând pe locul 1 în clasamentul mondial (138, în total). Spaniolului nu îi va fi ușor, dat fiind că Djokovic a câștigat ultimele patru dueluri directe. Sârbul nu a cucerit niciodată galonatul Open francez, iar dacă o va face va intra într-un club „exclusivist”, de doar cinci membri, alături de Nadal și Roger Federer, care au cucerit toate cele patru mari Grand Slam-uri în Era Open.

Nadal are deja opt titluri la Roland Garros și 13, în total, în turneele de Mare Șlem. Dacă o va bifa pe a 14-a, îl va egala pe Pete Sampras pe locul 2 all-time. Lider e Federer, cu 17 titluri. Spaniolul ar deveni primul tenisman din istorie care câștigă un Grand Slam de nouă ori și primul care ar câștiga cinci titluri consecutiv la Roland Garros.

Meciul va fi in direct pe Eurosport si Livescore de la ora 16:00.

Citește mai mult pe digisport.ro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ