Eveniment istoric pentru românii din Valea Timocului

| 18 iul, 2014

Cu ocazia vizitei oficiale pe care reprezentanţii Guvernului României au efectuat-o miercuri şi joi în Republica Serbia, pe lângă discutarea unor aspecte ce privesc cooperarea dintre cele două state, premierul Victor Ponta s-a deplasat şi în Valea Timocului unde a avut o serie de întâlniri cu reprezentanţii comunităţii româneşti.

Vizita primului ministru a reprezentat o premieră având în vedere că este pentru prima dată în istorie când şeful cabinetului român şi omologul său, Aleksandar Vucic vizitează concomitent comunitatea românilor din Valea Timocului. Deplasarea celor doi premieri în zona locuită de etnicii români din nord-estul Serbiei constituie un semnal al disponibilităţii celor două ţări de a colabora pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă această minoritate.

Constatăm astfel că abordarea constructivă pe care guvernele conduse de Victor Ponta au mizat în relaţia cu Serbia a condus la o îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale, care este în favoarea intereselor comunităţii românilor din Valea Timocului. După ce în anul 2012 aceste relaţii au ajuns la un moment maxim de tensiune ca urmare a demersului iniţiat de cabinetul Mihai Răzvan Ungureanu de a condiţiona aderarea Serbiei la UE de respectarea criteriilor politice ce privesc minorităţile, urmare a dialogului promovat în ultimii doi ani de zile s-a reuşit obţinerea angajamentului ferm al autorităţilor sârbe privind rezolvarea problemei drepturilor românilor din Valea Timocului.

Prezent la întâlnirea cu reprezentanţii românilor din regiunile istorice Timoc, Morava și sudul Dunării, premierul Victor Ponta s-a arătat convins că Serbia va implementa drepturile minorităţilor în acord cu standardele europene şi că limba română va fi vorbită în aceste comunităţi şi peste 100 de ani. "Ştiu sigur că putem rezolva problemele dacă suntem prieteni, dacă ne respectăm şi dacă avem proiecte comune şi că prin conflict nu o să rezolvăm niciodată nimic. Am toată încrederea că Guvernul Serbiei va implementa tot ceea ce ţine la nivel european de drepturile minorităţilor. Sunt convins că şi peste 50 sau 100 de ani o să se mai vorbească limba română aici, aşa cum sunt multe comunităţi în România, în Banatul românesc, unde se vorbeşte limba sârbă", a declarat şeful cabinetului.

Pe lângă discutarea situaţiei minorităţii româneşti din nord-estul Serbiei, premierul Victor Ponta şi omologul său sârb, Aleksandar Vucic, au discutat şi punerea în practică a unor proiecte pragmatice ce implică cooperarea transfrontalieră şi elaborarea unor proiecte în sectoare precum cele ale economiei, afacerilor interne, mediului sau turismului. Totodată, cu ocazia acestei vizite, şeful cabietului român a ţinut să îşi reafirme sprijinul pe care România îl acordă ţării vecine în direcţia aderării la Uniunea Europeană.

În relaţia cu Serbia, primul-ministru Victor Ponta a dovedit prin această vizită şi prin intermediul acţiunile pragmatice din ultimii doi ani că poate promova interesul comunităţii româneşti de pe Valea Timocului fără a pune în pericol relaţia cu un aliat istoric. Sprijinirea aderării ţării vecine la Uniunea Europeană de către România va constitui o bună ocazie pentru ca cele două state vecine să dezvolte o serie de proiecte care să ducă la prosperitatea celor două popoare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ