Gică Popescu, ultima declaraţie în libertate

| 06 mar, 2014

Gică Popescu, declaraţie incredibilă, cu o zi înainte de aflarea sentinţei care l-a trimis la penitenciar.

Gică Popescu se gândea încă, cu o zi înainte de aflarea sentinţei, la alegerile pentru şefia FRF.

Cu o zi înainte de pronunţarea sentinţei, fostul internaţional Gică Popescu a declarat pentru ziarulring.ro., potrivit realitatea.net: "Când am început, în toamnă, acest proiect şi când am declarat că m-am decis să candidez, am fost foarte încrezător. Acum, după ce am terminat întâlnirile cu membrii afiliaţi, sunt şi mai încrezător în şansele mele. Nu mă consider dinainte învingător pentru că nu am câştigat nicio competiţie înainte de a intra pe teren. Cu siguranţă, aşa se va întâmpla şi acum. Atuurile mele în faţa celorlalţi contracandidaţi ar fi programul, echipa şi liderul echipei. Nu neapărat în această ordine. Mi-ar fi plăcut să pot spune că staţi de vorbă cu viitorul preşedinte al FRF, dar mai este o zi...".

George Copos, Gheorghe Popescu, Mihai Stoica şi Jean Pădureanu, condamnaţi definitiv la închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători, au fost duşi, marţi seară, la Penitenciarul Rahova.

Conform surselor citate, fostul acţionarul majoritar al FC Rapid George Copos, fostul fotbalist Gheorghe Popescu, managerul general al FC Steaua Mihai Stoica şi fostul preşedintele al clubului Gloria Bistriţa Jean Pădureanu au fost duşi la Penitenciarul Rahova, în baza mandatelor de executare a pedepselor emise de instanţă.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, marţi, la închisoare cu executare pe toţi cei opt oameni de fotbal judecaţi în dosarul transferurilor.

 

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ