Investitorii străini redescoperă România

| 15 iul, 2014

Măsurile economico - fiscale promovate în ultimii doi ani de către Guvernul Ponta, fapt pentru care România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, au condus la obținerea unui plus considerabil cu privire la investițiile străine. Încrederea câştigată de România în faţa investitorilor se traduce în dezvoltarea mediului de afaceri şi creşterea locurilor de muncă.

 

Investițiile străine directe au despășit un miliard de euro în primele cinci luni, cu 13,9% în plus față de anul 2013, în condițiile în care în luna mai a fost atras cel mai mare flux de învestiții din anul în curs, de 306 milioane de euro, confrom datelor publicate de către Banca Națională a României (BNR). În țara noastră investițiile directe ale nerezidenților au totalizat 1, 091 miliarde de euro, unde contribuțiile la capital, din care face parte și profitul reinvestit, au însumat 910 milioane de euro, iar creditele de intragrup au acumulat 181 milioane euro.

Citeşte şi: Economia României a ambalat motoarele

Investițiile financiare în România sunt un efect al încrederii câștigate de către Guvernul Ponta ca urmare a măsurilor adoptate. Astfel, un obiectiv imediat, ca urmare a parcursului economic bun al ţării, este scăderea datoriei externe a țării. Astfel, datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 mai 2014 o scădere cu 6,3% față de decembrie 2013, și anume s-a ajuns la nivelul de 17,94 miliarde de euro ( 19,1% din totalul datoriei externe), iar datoria externă pe termen mediu și lung a înregistrat o scădere de 1% față de 31 decembrie 2013, aceasta însumând în mai 2014 76,11 miliarde de euro.

Mai mult, o veste extrem de bună pentru români este nivelul de inflație, care se află la un minim istoric – 0,66%, fiind cel mai mic de după revoluție. Pe de altă parte, conform datelor publicate de către Institutul Național de Statistică (INS), câștigul mediu lunar net a crescut cu 4,4% în perioada mai 2013 – mai 2014. Aceste lucruri se traduce în creşterea nivelului de trai.

Citeşte şi: Un alt plan în care România şi-a consolidat poziţia în Europa

Totodată, conform statisticii ANOFM numărul locurilor de muncă a crescut cu aproape 100 000 față de aceeași perioada a anului trecut. Iar numărul acestora ar putea fi considerabil mai mare în condițiile unui CAS redus la angajator. Deocamdată, creșterea investițiilor străine în paralel cu scăderea datoriei externe reprezintă un pas important făcut de țara noastră în crearea unei imagini pozitive pe scena internațională. Însă pentru ca tabloul să fie complet, investitorii au nevoie de reducerea CAS cu 5%, măsură ce ar aduce beneficii notabile prin dezvoltarea mediului de afaceri şi creşterea locurilor de muncă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
16 iul, 2014
ferenczy viorel
este clar ca dupa tentativa de desconsiderare a statului de drept din 2012,investitorii au stat mult pe ganduri...
abia dupa 2 ani,vazand ca justitia functioneaza,au prins un pic de incredere..

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ