PMP fură, iar Băsescu își asumă acoperirea acestui furt

| 28 apr, 2014

La sfârșitul lunii martie, la îndemnul președintelui Traian Băsescu, oastea de strânsură din PMP s-a mobilizat în încercarea de a specula electoral decizia cabinetului de a introduce faimoasa taxa de 7 eurocenți pe litrul de carburant.

Obișnuiți să asculte cuminți ordinele prezidențiale, PMP-iștii Elenei Udrea au încercat să mobilizeze masele împotriva măsurii luate de guvern. Astfel, mai întâi, toți purtătorii de mesaj ai partidului au încercat să intoxice opinia publică cu mesaje care de care mai alarmiste despre efectele pretins dezastruoase ale accizei. Și, fiindcă imaginația nu a fost niciodată punctul forte al politicienilor lui Tomac, PMP-iștii au repetat cu o ardoare demnă de o cauză mai bună toate pseudo-argumentele împotriva măsurii pe care Traian Băsescu le lansa de la tribuna Palatului Cotroceni.

Apoi, PMP-iștii au trecut la etapa a doua, încercând să facă apel la spiritul civic al românilor, pe care i-au îndemnat să iasă în stradă pentru a protesta împotriva introducerii accizei. Numai că românii s-au arătat a fi mult mai inteligenți decât preconizaseră Traian Băsescu și PMP. Așa încât protestele pe care PMP a încercat să le organizeze nu au reușit să arate altceva decât totala lipsă de sprijin popular a formațiunii născută în subteranele Cotroceniului.

În disperare de cauză, Elena Udrea și tovarășii săi politici au încercat atunci să găsească o soluție de avarie. Așa încât au decis să strângă semnături pe o petiție împotriva accizei, care a fost depusă ulterior la guvern, cu mare tam-tam.

De la bun început, numărul mare de semnături pe care PMP-iștii le-au strâns în sprijinul acestei petiții a părut cel puțin suspect, ținând cont că restul acțiunilor de protest inițiate de PMP au reușit să aducă la un loc cel mult câteva mii de oameni. Ca urmare, în mod firesc, după primirea petiției în discuție, Corpul de Control al guvernului a decis să analizeze listele cu semnături depuse împreună cu aceasta.

Iar rezultatul a scos la iveală faptul că oamenii lui Băsescu au falsificat grosolan respectivele semnături. Mai întâi, din nota de informare întocmită de Corpul de Control rezultă faptul că nu discutăm nici pe departe despre 300.000 de semnături, așa cum pretindeau Udrea și compania. Astfel, după verificări, s-a constatat că pe respectivele liste se găsesc doar 213.983 de semnături.

Și mai grav este că, la întocmirea respectivelor liste au fost încălcate normele legale aplicabile în asemenea cazuri și care permit identificarea petiționarilor. Mai exact, doar în cazul a 3.468 de semnături au fost menționate respectivele date de identificare, pentru restul de 210. 515 acestea fiind omise total sau parțial.

O altă concluzie deosebit de gravă a controlului efectuat de către Guvern este că, din cele 3.468 de semnături la care au fost înregistrate datele de identificare, în aproape o treime dintre cazuri discutăm despre informații false. Astfel, au fost identificate doar au fost identificate 2.748 de persoane care pot fi considerate petiționari, conform normelor legale.

De asemenea, 255 persoane au fost înscrise în listele cu semnături cu acte de identitate care aparțin, în realitate, altor persoane. În sfârșit, au fost identificate 12 situații în care semnatarii petiției colective decedaseră anterior datei de întocmire a listelor.

Avem de-a face așadar cu toată gama de încălcări posibile ale legii în cazul unei petiții colective. De la lipsa înscrierii datelor de identificare, la semnături false sau aparținând unor persoane decedate, toate acestea demonstrează că, în fapt, petiția inițiată de către PMP-iștii Elenei Udrea nu a reprezentat decât un fals ordinar.

Iar acest fals ar trebui în mod normal să aibă serioase consecințe juridice, în condițiile în care discutăm despre infracțiuni pedepsite ca atare de Codul Penal. Rămâne însă desigur de văzut dacă autoritățile judiciare își vor face datoria și îi vor trage la răspundere pe cei care au orchestrat acest furt pe față, ținând cont că, nu de puține ori, justiția s-a dovedit a fi ”oarbă” și imparțială doar în ceea ce îi privește pe adversarii lui Traian Băsescu, în timp ce oamenii din apropierea sa s-au bucurat de o imunitate suspectă.

Dincolo însă de aspectul legal, falsul grosolan pe care PMP l-a făcut în privința listelor cu semnături depuse în sprijinul petiției împotriva accizei la carburant ar trebui să aibă și consecințe politice. Ca partid care pretinde că promovează un alt tip de a face politică, PMP s-a delegitimat total prin falsificarea listelor cu semnături. Ca urmare, dacă ar avea măcar o urmă de decență, PMP-iștii ar trebui să se retragă din cursa pentru Parlamentul European și chiar să își anunțe retragerea de pe scena politică.

Însă decența nu a fost și nici nu va fi vreodată o caracteristică a acțiunilor politice ale lui Traian Băsescu și a oamenilor apropiați lui. Așa încât, în loc să plece capul, Elena Udrea a anunțat cu tupeu că va face plângere penală împotriva premierului pentru faptul că și-a permis să dea în vileag furtul orchestrat de către PMP.

Nici Traian Băsescu nu s-a delimitat în vreun fel de acțiunile PMP. Întrebat fiind cum comentează neregulile descoperite de către Corpul de Control, șeful statului a încercat chiar să ia în derâdere concluziile anchetei guvernamentale. Traian Băsescu a demonstrat astfel nu doar că știa de frauda pusă la cale de către PMP, dar că este și dispus să o gireze, la fel cum a girat furtul de proporții astronomice prin care clientela politică a spoliat bugetul statului în perioada guvernărilor PDL-iste.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 mai, 2014
elena
PMP fura =, iar Basescu….
Felicitari dle , am vazut si eu un ROMAN FERICIT ca s-a aplicat acciza, dar,,, pardon mai sunt cativa pe la " obiectiv.info", iar referitor la referedendumul de demitere a presedintelui , cate voturi au fost false??? dar cred ca nu ati apucat sa le numarati ca erau putine " cateva milioane".
28 apr, 2014
valentin
sa va fie rusine
Domnu' cum te cheama, n-au iesit romanii in strada domne ca sunt multumiti de noua taxa, le place sa plateasca mult. sa va fie rusine voua si antenei 3 pentru propaganda PSD care o faceti. Am inteles, Basescu, Udrea, PDL, PNL, toti niste hoti si furaciosi, dar faceti voi ceva, sa vedem si noi o schimbare ca sunteti de 2 ani la putere. SA VA FIE RUSINE !!!
28 apr, 2014
reta
bine le zice ungurul...va ustura nu,va sta in gat?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ