”Regele cocainei” din Balcani, trimis în judecată de DIICOT

| 23 iun, 2014

”Regele cocainei” din Balcani, Evelin Banev Nicolov, a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de mare risc, procurorii DIICOT anunțând, luni, finalizarea anchetei în cazul privind introducerea pe teritoriul României a cantității de 51,058 kg cocaină.

Potrivit DIICOT, ”Evelin Banev Nicolov - zis „Brendo” sau „Igor”, cetăţean bulgar, în vârstă de 49 de ani, pentru săvârșirea infracţiunilor de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc şi trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin.1 şi 2 din Legea 143/2000 şi art. 2 alin.1 şi 2 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal”.

Citeşte şi: Droguri în loc de bilete. Un angajat al RATB a fost arestat pentru că vindea cannabis la chioşc

Din probele administrate în dosar rezultă suspiciunea rezonabilă că în cursul lunii aprilie 2012, inculpatul Evelin Banev Nicolov, având sprijinul unor persoane rămase neidentificate, a introdus pe teritoriul României în vederea vânzării cantitatea de 51,058 kg cocaină. Drogurile au fost apoi livrate altor persoane cu ajutorul inculpatului Radoslav Georgiev Atanasov şi al altor complici neidentificaţi.

DIICOT a mai dispus trimiterea în judecată și în cazul lui Radoslav Georgiev-Atanasov, cetăţean bulgar, 43 ani, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. art.48 C.p. rap. la art. 2 alin.1 şi 2 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 5 C.p.

”În fapt, față de inculpatul Radoslav Georgiev Atanasov există suspiciunea rezonabilă că, în cursul lunii aprilie 2012, l-a ajutat pe inculpatul Evelin Banev Nicolov să transporte pe teritoriul României în vederea vânzării cantitatea de 51,058 kg cocaină care a fost livrată unor persoane”, arată procurorii DIICOT.

Investigațiile au fost declanșate în data de 12.10.2011, ca urmare a sesizării din oficiu a Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul Antidrog cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 și art. 3 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 de către mai multe persoane, neidentificate la momentul sesizării, implicate în traficarea unor cantităţi mari de droguri de mare risc, respectiv cocaină, pe ruta America de Sud - România - ţări din Europa de Vest.

Pe numele celor doi inculpați, care se sustrăgeau urmăririi penale, au fost emise mandate europene de arestare preventivă în data de 05.02.2013.

Citeşte şi: DIICOT cere schimbarea încadrării juridice, conform cu NOUL COD PENAL, în cazul privatizărilor strategice

Inculpatul Radoslav Georgiev Atanasov a fost predat temporar autorităţilor judiciare române de către autorităţile judiciare italiene, acesta fiind în executarea unei pedepse cu închisoarea, drept urmare, în data de 21.02.2014, Tribunalul Bucureşti a confirmat măsura arestării preventive a inculpatului şi a dispus executarea mandatului de arestare preventivă. Măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv de către Tribunalul Bucureşti până la data de 19.07.2014, inclusiv.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Evelin Banev Nicolov, s-au făcut demersuri pe lângă autorităţile judiciare bulgare pentru predarea temporară a acestuia, însă solicitarea a fost refuzată.

În sarcina celor doi inculpați s-au stabilit cheltuieli judiciare în cuantum de 100.000 de lei care, conform dispoziţiilor art. 275 C.p.p., vor fi suportate de inculpaţi în mod egal.

Dosarul a fost trimis spre competenta soluționare Tribunalului București.

Citeşte şi: DIICOT: O grupare din România vindea fraudulos în toată lumea datele cardurilor bancare flosite în restaurante

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ