Şedinţa USD, convocată la 14.30. Negocierile pentru intrarea UDMR la guvernare, în desfăşurare

| 03 mar, 2014

Conducerile partidelor componente ale USD, respectiv PSD, UNPR şi PC, se vor reuni în şedinţă, luni, la ora 14.30, reuniunea urmând a avea loc cel mai probabil la Palatul Parlamentului, în contextul discuţiilor politice privind structura noului Guvern, potrivit unor surse din PSD.

Pe de altă parte, potrivit unor surse politice, premierul Victor Ponta a plecat, luni dimineaţă, de la Guvern, el aflându-se, la ora transmiterii acestei ştiri, într-o întrevedere cu liderul UDMR, Kelemen Hunor.

Surse politice au propagat, dimineaţă, informaţia că PSD nu ar vrea să renunţe la Ministerul Sănătăţii în favoarea UDMR, informaţia fiind lansată înainte ca negocierile PSD-UDMR să intre în faza finală.

Noul cabinet va avea mai puţine ministere, iar UDMR, dacă va intra la guvernare, vrea două portofolii de ministru şi un vicepremier, scrie rtv.net.

Potrivit unor surse citate de România TV, noul guvern Victor Ponta ar putea avea patru vicepremieri, de la PSD, PC, UNPR şi UDMR. Aceştia sunt Liviu Dragnea (PSD), Daniel Constantin (PC), Gabriel Oprea (UNPR) şi Kelemen Hunor (UDMR).

În acelaşi timp, liderii UDMR au programată o reuniune la ora 12.00, la grupul parlamentar din Camera Deputaţilor.

În contextul negocierilor cu UDMR a fost, de asemenea, răspândită informaţia, pe surse, că PSD ar fi dispus să negocieze cu PPDD pentru sprijin parlamentar.

Premierul Victor Ponta are programate, după şedinţa USD de la ora 14.30, întâlniri atât cu grupul minorităţilor, cât şi cu UDMR, pentru semnarea acordurilor de sprijin parlamentar, una dintre întrevederi urmând să aibă loc la ora 15.00, iar cealaltă, la ora 15.30.

Potrivit unor negocieri iniţiale, UDMR va intra la guvernare cu miniştri, dar şi cu un post de vicepremier pentru Kelemen Hunor, care va fi şi ministrul Culturii, precum şi un alt post de ministru, fie la Mediu, fie la Sănătate, portofoliul Comunicaţiilor fiind refuzat de reprezentanţii UDMR.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ