"Tancul" Iohannis a fost ciuruit în prealabil

| 09 iun, 2014

Problemele cu justiția și averea personală, prea puțin reflectate în presa centrală, sunt cunoscute și au fost folosite în trecut pentru a bloca ascensiunea politică a lui Klaus Iohannis, propus pentru postul de premier.

A început ”albirea” propagandistică a liderului de import, Klaus Iohannis, de prezența căruia unii leagă cu obstinație ultimele speranțe de redresare ale PNL. După cum se poate lesne constata, Iohannis târăște în urma lui nu numai rezultatul surprinzător de slab obținut la 25 mai în fieful propriu, la Sibiu, ci și o colecție întreagă de schelete din ce în ce mai greu de ascuns.

Două sentințe rămase definitive, în care se anulează dreptul de proprietate al fostului edil asupra a două imobile ce au fost retrocedate prin fals în acte, plus o avere pe cât de consistentă pe atât de greu de justificat din două salarii de bugetari, sunt explicația rezultatului local slab obținut la europarlamentare, de fostul primar al Sibiului.

Dacă mai adăugăm și procesele de incompatibilitate cu ANI și istoria ridicolă și compromițătoare prin care Forumul Democrat German condus de Iohannis a cerut unei instanțe să-i fie acceptată ”calitatea de succesor în drepturi al organizaţiei noastre faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)”.

Ori despre Deutsche Volksgruppe orice copil, care poate deschide un calculator, poate afla cu ușurință că a fost o organizație nazistă, desființată ca atare și cu proprietățile confiscate nu de comuniști ci prin decret regal. Nu vrem să intrăm în dezbateri istorice despre cum a fost înființat Grupul Etnic German în 1940 și cum, cu sprijinul și girul Germaniei naziste prin Wilhelm Fabricius, ministrul Germaniei în România, a fost băgat pe gâtul tutror etnicilor germani din România. Cert este că a fost considerată singura organizație reprezentativă a acestor etnici și s-a înstăpânit și asupra averilor deținute de comunitățile etnicilor germani.

Trebuiau retrocedate germanilor din România toate aceste proprietăți? Cu siguranță, dar nu cerând prostește în instanță moștenirea unei organizații naziste. Sentința scandaloasă, unică în lume, referitoare la Grupul Etnic German, este de fapt o condamnare morală care spune multe despre dorința de căpătuială cu orice preț a lui Klaus Iohannis.

În urma acelei sentințe primarul Iohannis câștiga dreptul de a ceda printr-o simplă semnătură proprietăți germane consistente către FDGR, condusă tot de Iohannis. Se ridică întrebarea legitimă, oare câte organizații ale etnicilor germani ar fi existat și înflorit la ora aceasta în România, dacă FDGR condus de Iohannis nu ar fi impus acest monopol și n-ar fi adunat în ograda proprie toată averea germanilor.

Aceasta este explicația rezultatului mediocru obținut de liberali la europarlamentare în zona Sibiului. Cum în zonă etnicii germani nu sunt așa o raritate ca în București, localnicii au judecat omul și nu fațada. Problema este că toate aceste probleme cu justiția și averea personală, prea puțin reflectate în presa centrală, sunt cunoscute și au fost folosite în trecut pentru a bloca ascensiunea politică a lui Klaus Iohannis, propus pentru postul de premier.

Mai mult ca sigur că Traian Băsescu nu va ezita să le folosească din nou ca argumente forte în negocierile care vor urma și prin care o va băga pe Elena Udrea pe gâtul dreptei unificate. Deci marea alianță PNL – PDL se îndreaptă spre iminentele negocieri cu tabăra Băsescu cu o ditamai breșă în apărare, comparabilă cu cea reprezentată până de curând de imprevizibilul Crin Antonescu, a cărui trădare a torpilat deopotrivă USL și PNL.

De asemenea, argumentația pro-Cotroceni a echipei Iohannis este profund compromisă, în condițiile în care românii – mai ales electoratul din Regat - erau și așa reticenți față de candidații de altă etnie. Acum propaganda dreptei liberale, ale cărei ”capacități” le-am văzut cu toții în cazul lui Crin Antonescu, va trebui să explice acestui electorat extrem de reticent cu factorul alogen, de ce ar trebui să voteze un candidat care s-a pretins în acte oficiale liderul unei formațiuni continuatoare a Grupului Etnic German, organizație nazistă dar și secesionistă, ce milita împotriva României prin crearea unui nou stat, denumit Donauland („Țara Dunării”), din care urmau să facă parte Transilvania și Banatul.

De aici nevoia urgentă de ”albire”, amintită mai sus. Biroul de presă al PNL încearcă să facă uitate toate aceste vulnerabilități extreme prin știri precum cea referitoare la decernarea la Dinkelsbühl, în Germania, a distincției "Steaua de onoare", acordată lui Iohannis de Federaţia saşilor de pretutindeni. Problema care persistă însă este una de nuanță: fostul primar al Sibiului nu și-a propus să ajungă președintele tuturor sașilor, de pretutindeni ci a tuturor românilor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

8 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
09 iun, 2014
Ion
Recita D-le Andrei...
Ai ratat si incheierea lamentabilului articol . Trebuia sa inchei cu poezia comunista :
Nu mai sint boierii la putere
Nici rege de import pe tron
S-a luminat tovarasul Ion,
Taran trudit, fara avere !!!
Nu-i asa ca suna mai bine incheierea , d-le Andrei ??
09 iun, 2014
Ion
Daca...
Daca acest neica nimeni numit Andrei Pop ar fi fost pe faza la instaurarea regelui Carol I, si le-ar fi explicat el romanilor , cit de gaunoasa si corupta este casa regala, poate unii ar fi aplecat urechea la spusele lui, si am fi ratat intrarea in cea mai buna perioada istorica din Romania . Am fi ratat inclusiv 1 decembrie 1918, si am fi ramas spectatorii neputinciosi ai luptelor interne intre partidele de atunci . A mai ratat apoi sa ne dezvaluie , cit de rea a fost predarea tarii in fata comunistilor rusi in 1944, si cite crime a comis Stalin. Acum ,acest domn nu mai rateaza sa dezvaluie romanilor ,cit de periculos si nociv pentru democratia din Romania este acest Johannis ,cite stie el ca are la dosar acest om . Esti de-a dreptul ridicol !!
09 iun, 2014
Vasile
Ioane, ce-ti mai place tie de Hitler.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ