UPDATE Vicepreședintele CJ Bihor Alexandru Kiss, trimis în judecată de DNA

| 18 iun, 09:58

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Alexandru Kiss, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de procurorii DNA Oradea pentru mai multe fapte de corupție.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis joi, el este acuzat de luare de mită, trafic de influență, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată (4 infracțiuni) și abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

În dosar, au mai fost deferiți justiției pentru infracțiuni similare Beniamin Rus, administrator al grupului de societăți Selina Oradea, Vilmos Laszlo Bojtor, Ferenc Laszlo Miklossy, Ferenc Miklossy și Gheorghe Ioan Roatiș, administratori ai unor firme.

DNA precizează că, în perioada octombrie 2003 — iunie 2004, Alexandru Kiss și ceilalți inculpați au conceput și pus în aplicare un mecanism financiar complex, implicând societăți înregistrate în România (Eco Bihor SRL, East Bau Construct SRL, Martex Trans SRL), Marea Britanie (Ariston Distribution Corporation LTD Londra) și Ungaria (Keviep Kft Debrecen), prin intermediul căruia a fost disimulată plata a 300.000 euro.

"Această sumă de bani a fost pretinsă și primită de Kiss și Bojtor de la inculpatul Ferenc Miklossy, pentru a-și exercita influența în favoarea societății comerciale Keviep Kft Debrecen, astfel încât aceasta să obțină de la Primăria Oradea adjudecarea contractului de parteneriat public-privat, având ca obiect construirea și exploatarea gropii ecologice de gunoi a municipiului. Spălarea banilor a fost realizată sub masca plății unor livrări de utilaje și materiale pe care Keviep Kft Debrecen le-a făcut către firma sa din România East Bau Construct SRL, folosind ca intermediari societățile Ariston Distribution Corporation LTD Londra, controlată de Bojtor, respectiv Martex Trans SRL Oradea, administrată de Roatiș", se arată în comunicat.

Procurorii susțin că firma înregistrată în Ungaria a livrat către cea din Londra utilaje și materiale în valoare de circa 187.000 euro pe care le-a recumpărat după câteva zile, prin intermediul celei din Oradea, cu peste 500.000 euro, diferența de bani, 300.000 euro, a fost retrasă din contul bancar al societății Ariston Distribution Corporation, în numerar, de Laszlo Bojtor, care apoi a remis banii lui Alexandru Kiss.

DNA menționează că, în perioada octombrie 2003 — mai 2004, Kiss, Bojtor și Rus au conceput și pus în aplicare un mecanism financiar complex, implicând societăți comerciale înregistrate în România (Selina și Trameco) și Marea Britanie (Ariston Distribution Corporation LTD Londra), prin intermediul căruia a fost disimulată plata sumei de 100.000 euro, urmându-se aceeași procedură.

"Deși societățile din grupul Selina au negociat direct cu furnizorii germani, achiziția utilajelor a fost făcută prin intermediul societății paravan Ariston Distribution Corporation Londra la prețuri cu circa 50% mai mari. Diferența de bani, 100.000 euro, a fost retrasă din contul bancar al societății, în numerar, de Bojtor, care apoi a remis banii lui Kiss. Cei 100.000 euro, spălați prin intermediul operațiunilor descrise, reprezintă foloase necuvenite pe care Beniamin Rus le-a plătit lui Kiss pentru a-și exercita influența asupra funcționarilor implicați în derularea unor proceduri de achiziție publică, astfel încât acestea să fie adjudecate de firmele din grupul Selina", au reținut anchetatorii.

Sursa citată subliniază că, în perioada 2005 — iulie 2006, cei trei inculpați au conceput și pus în aplicare un mecanism financiar complex, implicând societăți din România (Selina și Trameco) și SUA (Wasleys Worldwide LLC Washington), prin intermediul căruia a fost disimulată plata sumei de 702.375 euro, urmându-se aceeași procedură.

Procurorii au constatat că suma respectivă, spălată prin intermediul operațiunilor, reprezintă un folos necuvenit pe care Beniamin Rus l-a plătit lui Kiss, președinte al CJ Bihor la data comiterii faptelor, pentru ca acesta să favorizeze Selina SRL în cadrul procedurilor derulate de Consiliu pentru vânzarea unor terenuri din municipiul Oradea.

"În același context, Rus a depus diligențele necesare pe lângă Kiss, pentru ca acesta, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, să întocmească documentațiile de urbanism, caietele de sarcini pentru proiectele imobiliare ce urmau să fie realizate pe terenurile respective", se mai spune în comunicat.

DNA arată că, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către Alexandru Kiss, în cadrul celor două proceduri de vânzare de terenuri, CJ Bihor a fost prejudiciat cu peste 6,1 milioane euro.

Potrivit DNA, în perioada 2004 — mai 2008, Alexandru Kiss, prevalându-se de influența avută asupra funcționarilor din cadrul societății comerciale SC Electrocentrale SA Oradea, implicați în procedurile de achiziție publică, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu Laszlo Bojtor, în mod repetat, a pretins și primit de la un om de afaceri (denunțător în cauză) suma de peste 3,2 milioane euro, promițând că-i vor determina pe funcționari să atribuie contracte de furnizare de cărbune energetic către societatea comercială administrată de acesta din urmă.

DNA mai precizează că, pentru a disimula adevărata natură a provenienței banilor, în mod repetat, inculpații au încheiat mai multe contracte fictive de comision cu firme paravan ori au încorporat foloasele necuvenite în prețul de achiziție a cărbunelui.

Sumele de bani reprezentând foloasele necuvenite au fost retrase, în numerar, din conturile bancare ale firmelor paravan și au fost remise vicepreședintelui CJ Bihor de Laszlo Bojtor.

În cazul suspectului Alexandru Mudura, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării faptelor reținute în sarcina acestuia.

În cauză, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților Kiss, Rus și Roatiș.

Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI, DGA — Serviciul Județean Anticorupție Bihor, SIPI Sălaj, precum și al autorităților judiciare din Ungaria, Germania și Olanda.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ