Economia României a ambalat motoarele

| 03 iul, 2014

Noi veşti bune din economie! Noile date statistice date publicităţii de către Institutul Naţional de Statistică arată parcursul bun pe care îl traversează ţara noastră, închizând astfel gurile rele care încearcă să demonstreze în zadar contrariul.

În 2013, industria a avut cea mai importantă contribuţie la creşterea economică, iar anul acesta, industria este din nou principalul motor al economiei, ajungând să reprezinte aproape o treime din PIB.

Rectificările INS arată o creştere economică pe primul trimestru (T1) de 3,9%. România a avut în acest trimestru cel mai rapid ritm de creştere al economiei, fiind de altfel liderul Europei în T1. Astfel, evoluţia PIB-ului din primele trei luni ale anului a depăşit toate estimările analiştilor.

Citește și: Un alt plan în care România şi-a consolidat poziţia în Europa

„Comparativ cu varianta provizorie dinamica PIB a înregistrat o creştere cu 0,1 puncte procentuale, iar valoarea adăugată brută totală cu 0,2 puncte procentuale, majorându-şi contribuţia la creşterea PIB cu 0,1 puncte procentuale“, a anunţat INS.

Poate cea mai bună veste se leagă de faptul că această creştere a PIB a venit în principal de la consum. Măsurile Executivului de stimulare a consumului au dat roade, acesta crescând cu 4,1%. Totodată, consumul a avut o o contribuţie de 3,5% la creşterea economică.

De asemenea, stocurile au contribuit cu 0,6 puncte procentuale la creşterea anuală a PIB din primul trimestru, după şase ani consecutiv de contracţie. Şi asta în condiţiile în care INS estima un aport negativ al stocurilor, de -0,2%. De altfel, toate prognozele privind creşterea economică pe 2014 s-au îmbunătăţit în ultimele luni. Dacă la începutul anului analiştii anticipau pentru anul acesta o încetinire a creşterii PIB faţă de 2013, spre 2,3%, acum economiştii estimează un avans al economiei pentru întreg anul 2014 cuprins între 2,5 şi 3,5%.

Citește și: Continuă stimularea mediului de afaceri, prin măsuri inteligente

Nu în ultimul rând, puterea României de a exporta a crescut, lucru ce a făcut ca aportul exporturilor la creşterea economică din primul trimestru să fie de 1,2 puncte procentuale.

Iată că după un an economic 2013 foarte bun, despre care mulţi analişti spuneau că este doar meritul unui an agricol de excepţie, anul 2014 arată o consolidare a economiei româneşti, măsurile Guvernului menţinând ritmul alert de creştere.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
04 iul, 2014
ion
Pe scurt : MINCIUNI ! Cand Ponta a venit la putere,primul lucru l-a schimbat pe directorul INS si si-a pus omul lui...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ