Iohannis recunoaște - trădarea lui Antonescu a fost premeditată

| 28 oct, 2014

Crin Antonescu i-a plătit-o însă cu aceeași monedă, atrăgând atenția că trădarea a existat, a fost intenționată și a transformat PNL într-o remorcă a altui partid. Anatema pusă în fruntea lui Iohannis, văzut mai degrabă candidat al PDL decât al PNL, este răzbunarea tardivă pe care Crin Antonescu o savurează în preambulul eșecului previzibil.

Klaus Iohannis a lăsat un episod nelămurit din istoria sa recentă. Bombardat de opinia publică pe tema trecutului dar și averii sale, actualul președinte al PNL a trecut relativ ușor și fără explicații peste episodul înlăturării lui Crin Antonescu din fruntea partidului.
Episodul a fost cât se poate de bizar și neclar, cu atât mai mult cu cât între cei doi nu se dezvoltase o concurență firească. Toată lumea care știa efortul și tapajul făcut de Crin Antonescu pentru a-l promova pe Iohannis, proaspăt adus de la Sibiu, a rămas cât se poate de nedumerită când au sesizat că acesta din urmă întoarce surprinzător armele chiar spre mentorul său politic. Ceea ce s-a întâmplat ulterior a fost taxat de către presă și analiștii politici ca trădare, pură și dură. Circumstanță agravantă, partidul liberal executa în ansamblul său o dublă trădare spectaculoasă, exact în aceeași perioadă.

Citește și: Iohannis și-a recunoscut statutul de instrument pentru revenirea PDL la conducerea României

Gaz pe foc a turnat ulterior și Crin Antonescu, când a revenit după o scurtă perioadă de tăcere – justificată cel mai probabil de șoc sau revoltă- și a precizat că nu așa le-a fost înțelegerea. Din ce a afirmat fostul lider al liberalilor, a fost o împărțeală nerespectată: Iohannis trebuia să asigure conducerea PNL, în timp ce lui Crin i-ar fi revenit statutul de candidat la președinție.

Surpriza urâtă, cumularea fără preaviz a celor două a rămas, exact ca și povestea caselor din Sibiu, fără explicație rezonabilă până în prezent. Candidatul ACL a revenit recent, la fel de evaziv, asupra temei jenante, despre cum a ajuns să fie șef al PNL, dar și prezidențiabil în locul lui Crin Antonescu, fostul lider al liberalilor.

Citește și: Iohannis a fost de acord cu tăierea pensiilor, chiar dacă el crede că românii au memorie scurtă

”Am avut de ales în a intra sau a nu intra în competiție. Cum atunci decisesem să intru în competiția pentru președinția PNL, am decis să intru și în competiția pentru Cotroceni. A fost dorința mea să candidez. Domnia sa renunțase atât la conducerea partidului, cât și la candidatura prezidențială. Ne aducem aminte că a făcut o conferință, într-o sâmbătă, fără să se armonizeze cu partidul. Odată ce s-a retras, a fost bun retras. (…) Nu am în spate un partid care să mă manevreze, eu sunt liber”, o declarație la fel de relevantă pentru dedesubturile discuției dintre cei doi ca și o ridicare indiferentă din umeri.

Citește și: Domnule Iohannis, sunt doar 10 întrebări. Hai, că nu e greu, răspundeți!

Pretextele sale din prezent, pe această temă, sunt lovite de nulitate și spulberate de toate acele declarații pe care le-a dat tot Klaus Iohannis, când dădea asigurări peste asigurări în care ”nu dorea” să ocupe altă poziție decât cea care i-a fost rezervată de partid și Crin Antonescu, ba mai mult, plusa spunând că tot ce și-a propus a fost să-l sprijine pe acesta în campania prezidențială.

În momentul de față s-a schimbat calimera și Iohannis este cel care-i face reproșuri cu subânțeles fostului său șef, că nu-i sprijină campania. Crin Antonescu i-a plătit-o însă cu aceeași monedă, atrăgând atenția că trădarea a existat, a fost intenționată și a transformat PNL într-o remorcă a altui partid. Anatema pusă în fruntea lui Iohannis, văzut mai degrabă candidat al PDL decât al PNL, este răzbunarea tardivă pe care Crin Antonescu o savurează în preambulul eșecului previzibil care-l așteaptă pe Iohannis în noiembrie.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
28 oct, 2014
anna
Nimeni niciodata nu o sa-l ierte pe Antonescu,ci o sa fie azvarlit in ghena tradatorilor.El e responsabil si pentru aducerea in plin plan a acestui Mengele ,care a vandut copii romani.ROMANI,nu sasi.Si cand vad cu cata indiferenta trateaza aceasta mizerie a vietii sale,iar romanii se aseaza cu stupizenie in spatele acestui ucigas,nu-mi vine sa cred ca suntem o tara si un popor.Daca s-ar fi intamplat asa ceva in Germania lui Mengele,l-ar fi gatuit demult.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ