Laszlo Tokes: Să continuăm schimbarea de regim. Să ne împăcăm, dar fără să ascundem adevărul

| 15 mar, 2014

Preşedintele CNMT, Laszlo Tokes, compară revoluţia ungară din 1848 cu cea din România anului 1989 şi spune că trebuie continuată "schimbarea de regim" şi "să ne împăcăm, dar fără să ascundem adevărul", reiterând că situaţia demografică a maghiarimii "se poate compara cu cea a tătarilor din Crimeea".

Aproximativ 400 de persoane, unele având drapelul Ungariei, steagul secuiesc şi steagul arpadian din secolul X, au participat, sâmbătă, la manifestările organizate de PPMT de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, la statuia paşoptistului Szacsvay Imre din Parcul Libertăţii din centrul municipiului Oradea.

Prezent la manifestări, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Laszlo Tokes, a declarat jurnaliştilor, în limba română, că doreşte "împăcarea", dar fără a se ascunde "adevărul" conform căruia maghiarii din Transilvania s-au împuţinat din cauza politicii "comuniste şoviniste".

"Mesajul sărbătorii pentru prezent şi viitor este să continuăm schimbarea de regim cum a fost şi în 1848, când a fost nevoie de câteva decenii până s-a ajuns la o libertate mai deplină", a spus Tokes.

El a făcut o paralelă între Revoluţia maghiară din 1848 şi cea anticomunistă din România anului 1989.

"Să nu ne oprim la 1989, să continuăm schimbarea de regim, să ne împăcăm, dar fără să ascundem adevărul", a spus şeful CNMT.

Tokes a afirmat, însă, că împăcarea nu înseamnă "să ascundem adevărul" şi că "pentru maghiarii din Transilvania nu este o adevărată împăcare dacă trecem cu vederea realitatea".

"Situaţia noastră, prin starea demografică a maghiarimii, se poate compara cu cea a tătarilor din Crimeea. În urmă cu 20 de ani, aveam un procentaj de 45 (din totalul populaţiei Transilvaniei - n.r.), iar acum am ajuns la 20 la sută. Scăderea este rezultatul unei politici comuniste şoviniste. Este vremea să nu tăcem, să vorbim, cum spune Sfânta Scriptură. Avem toate posibilităţile să vorbim cinstit, fără oportunism. Maghiarii din Oradea au scăzut dintr-o majoritate la o minoritate de 26 la sută. Dacă continuăm aşa, vom dispărea din Oradea, oraş care a fost fondat de Sfântul Rege Ladislau", a spus Tokes.

Întrebat de jurnalişti ce opinie are despre decizia autorităţilor române de a limita accesul în ţară al reprezentanţilor Jobbik, Tokes a ţinut să se delimiteze de partidul considerat extremist în Ungaria, dar şi să critice ceea ce el a numit a fi o reminiscenţă "ceauşistă" a guvernanţilor români.

"Eu nu am de-a face cu Jobbik, nu îi ador, dar asta îmi aduce aminte de era Ceauşescu, când mulţi unguri au fost persona non-grata în România şi asta nu este demn de o democraţie adevărată", a spus Tokes.

Manifestările PPMT de la Oradea au avut un singur invitat din Ungaria, consulul Barabas Janos. În cadrul festivitităţilor, care au cuprins momente artistice, Tokes a ţinut şi un discurs în limba maghiară, fără traducere în limba română.

Europarlamentarul Laszlo Tokes declara, luni, în PE, că secuii din Ţinutul Secuiesc sunt pe cale să devină minoritari pe propriul teritoriu, aşa cum s-a întâmplat cu tătarii în Peninsula Crimeea şi cerea ajutor UE pentru obţinerea autonomiei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ