Ponta despre refacerea USL cu Antonescu: O să discutăm luni

| 21 mai, 2014

Preşedintele PSD, Victor Ponta, îşi doreşte în continuare refacerea Uniunii Social Liberale (USL) împreună cu foştii parteneri, liberalii, însă nu poate preciza dacă refacerea alianţei este posibilă sau nu alături de actualul preşedinte al PNL, Crin Antonescu.

Întrebat la Sibiu de un jurnalist dacă este posibilă refacerea USL împreună cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, primul-ministru a răspuns: 'Nu îmi puneţi această întrebare. O să discutăm luni.'

'Eu sunt foarte preocupat de rezultatul pe care îl vor avea candidaţii noştri PSD-PC-UNPR şi mai puţin preocupat de ce fac alţii. (...) Nu mă uit în ograda altuia, nu doresc nimănui rău. Îmi doresc să avem noi un rezultat bun, ceea ce cred că este legitim şi de înţeles', a răspuns Victor Ponta la o altă întrebare legată de posibilitatea unei demisii din fruntea PNL a lui Crin Antonescu după alegeri.

'Faptul că prioritar pentru noi, pentru PSD este ca de luni să încercăm să refacem USL, cu aceleaşi condiţii care au stat la baza formării USL, adică alianţă politică, majoritate comună, candidat comun la prezidenţiale, eu cred că e posibil acest lucru şi atunci nu putem să discutăm despre candidat, decât împreună cu liberalii, conservatorii şi progresiştii', a mai spus liderul social-democrat.

El a menţionat că se înţelege foarte bine cu liderii liberali din eşaloanele inferioare ale partidului şi că aceştia doresc refacerea USL.

'Nu confundaţi câţiva lideri liberali cu marea masă a liberalilor. Eu am fost în toate judeţele ţării, peste tot m-am întâlnit cu aleşi locali, cu reprezentanţi ai liberalilor şi pot să vă spun că la nivelul doi, trei, patru, toată lumea spune un singur lucru, nu vrem cu Traian Băsescu, vrem cu USL, aşa cum am candidat în 2012. Eu sper că după rezultatul de duminică, după un duş rece, liderii la vârf liberali vor înţelege că au fost pur şi simplu înşelaţi de Traian Băsescu şi că locul lor este în acest proiect, care de fapt ne-a adus atât de mult succes în 2012', a arătat Victor Ponta.

Întrebat cu care lider PNL îşi doreşte refacerea USL, Victor Ponta a menţionat doar numele fostului preşedinte liberal Călin Popescu-Tăriceanu.

'Eu nu vreau să mă uit în curtea altora şi nu vreau să le spun eu liberalilor pe cine să îşi aleagă lider. Ştiţi foarte bine însă că am o relaţie foarte bună şi cu domnul Tăriceanu şi cu majoritatea liderilor. De fapt şi cu domnul Iohannis am avut până acum o lună sau două, când a devenit foarte politic aşa şi a început să semene foarte tare cu politicienii de pe Dâmboviţa, nu de aici, din Sibiu. Am o relaţie civilizată cu toată lumea, sunt oameni alături de care (..) am făcut lucruri extraordinar de bune pentru ţară şi cred că putem să facem încă multe alte lucruri împreună', a adăugat Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea, miniştrii Daniel Constantin, lider PC, Nicolae Bănicioiu şi europarlamentarele Corina Creţu şi Daciana Sârbu au participat miercuri, la Sibiu, la un miting electoral.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ