Traian Băsescu şi-a anunţat decizia cu privire la votul de duminică

| 14 noi, 2014

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Traian Băsescu nu a ieşit cu nicio declaraţie de presă, după primul tur al alegerilor prezidenţiale, din 2 noiembrie, şi nici nu a făcut vreun anunţ oficial dacă va merge la vot duminică, în al doilea tur. Înainte de primul tur, când o susţinea pe Elena Udrea, şeful statului spunea iniţial că nu va merge la vot, apoi că nu-şi doreşte ca Victor Ponta să iasă preşedinte, dar nu-l susţine nici pe Klaus Iohannis.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Într-o emisiune televizată, din 13 octombrie, preşedintele Traian Băsescu declara că nu va merge la vot în turul 2, dacă rămân în cursă Victor Ponta şi Klaus Iohannis, precizând că amândoi sunt oportunişti şi corupţi.

"Nu mă duc la vot, aceşti oameni amândoi sunt oportunişti şi corupţi", a spus Băsescu, argumentând că el că o susţine pentru primul tur pe Elena Udrea, care nu minte.

Ulterior, cu două zile înainte de primul tur, Traian Băsescu nu a reluat mesajul că nu va mai merge la vot în turul al doilea, însă a transmis că îşi doreşte ca Victor Ponta să nu fie ales preşedinte.

"Nu aş vrea să o fac pe prorocul, pot să vă spun ce îmi doresc foarte mult. Îmi doresc foarte mult ca Ponta să nu ajungă preşedintele României. Nu pentru că aş avea ceva cu el, dar Ponta va fi o calamitate şi vine cu toată liota de corupţi şi oameni ahtiaţi să pună sub control justiţia, serviciile de informaţii, să le pună la cheremul PSD-ului", declara Băsescu.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Şeful statului arăta că "ar fi un dezastru pentru România prezenţa la Cotroceni a lui Victor Ponta într-un moment în care justiţia nu este suficient de consolidată şi lucrurile nu sunt ireversibile în raportarea justiţieif"aţă de infracţionalitate şi faţă de relaţia cu partidele".

Traian Băsescu a ţinut atunci să precizeze că asta nu înseamnă că este un adept al lui Iohannis. "El reprezintă un partid, PNL, care a fost părtaş la toate acţiunile împotriva statului de drept", a adăugat Băsescu, spunând că cu greu îl va uita pe Klaus Iohannis cum se plimba prin Bucureşti ca "premierul de la Grivco, cu Geoană şi Antonescu de mână".

"Ponta este cel mai mare rău care s-ar face României, nici Iohannis nu-i mai breaz, dar măcar nu este cel mai mare rău care se poate face României. Candidatul meu, însă, este Elena Udrea", a mai spus Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu admitea însă că primul tur al alegerilor va fi câştigat de Victor Ponta. "Eu sper să piardă turul doi, dar sper din tot sufletul să piardă în turul doi Victor Ponta, că aşa un premier, nu ne putem lipsi de el, să îl lăsăm premier", a comentat Băsescu, râzând, posibilul rezultat la alegerile prezidenţiale.

Pe cine dau New York Times şi Washington Post câştigător al alegerilor de duminică

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
14 noi, 2014
Makensen
excroc national
Cand un excroc national , ajuns 10 ani in cel mai inalt scaun, urmare unei prea bune credinte emanata de un popor sarman,vine sa-si spuna opinia despre votul de duminica, denota jigodism si imbecilitate ! Chiar nu-si da seama acest om ca romanii s-au saturat de el ?? Soarta lui e clara, trebuie sa plateasca, iar puscaria e pentru el un pension, e prea putin ! trebuie bagat in aceeasi celula cu Voiculescu, Vantu, Cocos , fratele Mircea, Becalii si fratii, etc, carora sa le spuna cum vede el justitia !

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ