Victor Ponta:Băsescu are boala puterii şi l-a găsit pe Iohannis care are boala funcţiilor şi caselor

| 16 oct, 2014

Victor Ponta a declarat joi, la Galaţi, în legătură cu starea de sănătate a preşedintelui Traian Băsescu, că acesta are ,,boala puterii'.

"E boala puterii şi l-a găsit pe domnul Iohannis care are boala funcţiilor şi a caselor şi eu sper să n-avem ghinion, toată România, să continuăm de la ghinionul lui Băsescu, să mergem la ghinionul domnului Iohannis, oameni bolnavi de funcţii şi de putere. Eu, în timp ce dânşii îşi văd de cearta la televizor, îmi văd de mersul prin ţară. La ceea ce am văzut şi la Argeş, la Bistriţa, la Gorj şi aici, la Galaţi, şi peste tot în ţară, cred că ţara se însănătoşeşte şi tulburările domnului Băsescu cu ghinioanele domnului Iohannis nu o să ne afecteze', a spus Ponta.

Citeşte şi: Traian Băsescu a publicat fişa medicală: Se recomandă monitorizarea zilnică a tensiunii arteriale şi EKG

Premierul a mai spus că, peste 31 de zile, România va avea un nou preşedinte legitim şi ,,cu siguranţă sănătos'.

"Mai avem 31 de zile până când vom avea un preşedinte, în primul rând legitim, după aceea cu siguranţă sănătos, cu siguranţă responsabil şi interesat de România şi-mi doresc foarte mult ca în aceste 31 de zile să nu mai fie puse în pericol instituţiile fundamentale ale statului: să nu mai fie atacată justiţia, să nu mai fie atacate serviciile de informaţii, să nu mai fie atacată armata. Cred că reuşim să protejăm restul lumii de această tulburare evidentă şi frământare a domnului Băsescu', a afirmat Ponta.

Prim-ministrul Victor Ponta s-a aflat joi la Galaţi unde a efectuat o vizită de lucru la Spitalul de Pediatrie şi combinatul siderurgic ArcelorMittal.

"Aş face o precizare, pentru că un post de televiziune a coborât atât de jos în propaganda de denigrare, încât am aflat de la televizor despre atacuri cerebrale, despre internări la Spitalul Militar Bucureşti, la Fundeni, la Viena. Le-aş spune că autorizez cei zece medici din comisia care s-a format anul acesta când mi-am făcut vizita medicală, public îi autorizez să dea relaţii oricărui ziarist care este interesat de starea de sănătate a preşedintelui', a afirmat şeful statului pe Aeroportul 'Henri Coandă' înainte de a pleca la Milano, unde la participa la Summitul Asia - Europa.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
16 oct, 2014
ramona
si dumneavoastra aveti boala de a minti si a fura!!! deci nu sunteti prea departe!!!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ