Băsescu nu-i fraier să ia bătaie la CCR în locul CSM

| 14 mar, 2014

Instituțional, Traian Băsescu nu poate comenta decizia Parlamentului, nu numai pentru că-l subordonează, ci pentru că Parlamentul a acționat strict conform prevederilor constituționale.

În cazul fostului ministru de Finanțe, Daniel Chiţoiu, acuzat de abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat în dosarul "Carpatica", Camera Deputaților a respins prin vot secret cererea procurorilor de ridicare a imunității. În favoarea decizia de respingere s-au exprimat 248 de voturi, împotriva acesteia doar 108. În temeiul cadrului legal actual, cercetarea lui Chițoiu nu este posibilă, o situație cât se poate de clară, indiferent că suntem sau nu de acord cu aceasta.

Nu la fel de clară i s-a părut însă și fostului președinte CSM, judecătorul Horațius Dumbravă, care cere sesizarea CCR pentru că Parlamentul se opune înfăptuirii actului de justiție respingând ridicarea imunităţii în cazul unor miniștri. Că judecătorul Dumbravă dă dovadă de exces de zel, i-a transmis și președintele Traian Băsescu, atunci când magistratul a cerut ca acest demers să fie făcut de președintele țării. Este posibil ca Horațiu Dumbravă să fi fost furat de peisaj și, încurajat deopotrivă de isonul pe care i l-a ținut în această chestiune procurorul Oana Schmidt-Hăineală și de indignarea pe care și-a exprimat-o Băsescu pe marginea votului pe cazului Chițoiu din Parlament. Dar reacția lui Traian Băsescu nu este instituțională, așa cum greșit crede magistratul ci una politică, știut fiind că președintele este de ceva timp în plină campanie electorală pentru PMP. Instituțional, Băsescu nu poate comenta decizia Parlamentului, nu numai pentru că-l subordonează, ci pentru că Parlamentul a acționat strict conform prevederilor constituționale. Cazul este deci perdant din start, cam la fel cum a fost și cu recenta sesizare prin care PDL și PMP i-au deranjat siesta și echilibrul lui Zegrean și s-au făcut în colectiv de râs, pe marginea ...neconstituționalității Guvernului Ponta 3.

Revenind la Traian Băsescu, trebuie menționat că în topul preferințelor electoratului, o statistică extrem de importantă în această perioadă, președintele e în picaj continuu din 2012 și până în prezent. Mai rău decât Băsescu în preferințele românilor mai stă doar Antonescu, cei doi dând luote corp la corp pe ultimele poziții, ca cei mai detestați politicieni români. În condițiile acestea și coroborând cu campania în care s-a implicat în pofida prevederilor constituționale de neutralitate politică, Băsescu gestionează un firav capital de imagine, mereu pe avarie. Este de înțeles că nu-și mai permite nicio risipă din acest punct de vedere și, după atâtea înfrângeri consecutive, nu-și mai dorește suplimentarea prejudiciului cauzat de încă un eșec. Dovada clară în acest sens, este că Traian Băsescu, vulpoi bătrân, s-a eschivat și a pasat înapoi ideea prostească a lui Dumbravă la CSM. Dacă magistratul aflat în culpă de exces de zel și nu este atent nici măcar la ce zice președintele, căci Traian Băsescu însuși a atras atenția asupra prevederilor constituționale, care sunt clare în acest caz, atunci magistratul nu are decât să-și asume eșecul. Reacția președintelui a fost ieri foarte clară: nu va face acest demers în numele președinției, ci așteaptă ca CSM să facă pasul.

În fond, dacă judecătorul Horațiu Dumbravă dă de lucru, aiurea, CCR, nu se are de pierdut decât cel mult colile de hârtie pe care își va scrie sesizarea fără obiect. CCR nu poate da decizii împotriva textului clar al Constituției, Băsescu este convins și, în plus, știe că s-ar face de râs cu un astfel de demers, la fel de tare cum s-a făcut și Vasile Blaga, când i-a ținut trena Elenei Udrea la CCR.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ