Iohannis și pensionarii, baba și mitraliera

| 07 oct, 2014

Mulți dintre pensionari, convinși că liderul liberal este continuator al măsurilor de austeritate promovate de Traian Băsescu, i-au cerut lui Klaus Iohannis să promită că nu va tăia pensiile dacă va ajunge președinte și că, la prima abatere constituțională, își va da demisia.

Din dorința de a aduna voturi pentru Klaus Iohannis de la vârstnici, liderii ACL au organizat o întâlnire de campanie cu pensionarii din București la Cinematograful Patria. Zis și făcut, însă planul de la sediul de partid nu a coincis cu realitatea din teren unde liberalii și democrat-liberalii se gândiseră să îi anime pe pensionari cu discursuri sforăitoare crezând ca acestea le vor ține de cald.

În realitate, vârstnicii nu s-au mulțumit cu discursuri, fie ele și din partea lui Klaus Iohannis. Pensionarii nu au uitat că portocaliii au fost artizanii măsurilor de austeritate care le-au tăiat pensiile și i-au sărăcit, fapt pentru care le-au reproșat liberalilor și democrat-liberalilor că datorită lor România este singura țară în care vârstnicii plătesc impozite. ”Blaga, MRU, Sulfina Barbu! Ați închis școli și spitale, când tăiați și pensiile?”, le-a strigat o pensionară prezentă la manifestare.

Citeşte şi: Un scenariu de coşmar pentru Crin - Klaus Johannis contracandidat

Încercând să calmeze spiritele Klaus Iohannis a ținut un discurs în fața pensionarilor, promițându-le marea cu sarea, fără a le răspunde la preocupările reale ale acestora. Cum vârstnicii deveniseră din ce în ce mai nemulțumiți președintele PDL, Vasile Blaga a încercat să distragă atenția prin atacarea liderilor PSD. Cum atacul la adresa PSD nu a fost apreciat, liderii ACL le-au permis pensionarilor să îi adreseze întrebări lui Klaus Iohannis, care, fără prompterul ajutător s-a dovedit șovăielnic și neconvingător. Mulți dintre pensionari, convinși că liderul liberal este continuator al măsurilor de austeritate promovate de Traian Băsescu, i-au cerut lui Klaus Iohannis să promită că nu va tăia pensiile dacă va ajunge președinte și că, la prima abatere constituțională, își va da demisia. Cum mulți dintre vârstnicii prezenți la întâlnire nu au fost deloc convinși de promisiunile liderului PNL, aceștia au plecat nemulțumiți. La plecare, din mulțimea de vârstnici o pensionară a răbufnit: ”Fir-ați ai dracului, toți! De parcă vă doare gura să promiteți! Avem nevoie de un Țepeș! Să-i tragă pe câțiva în țeapă, să vezi pe urmă cum nu mai fură!”.

Modul în care liberalii și democrat-liberalii au gestionat întâlnirea cu vârstnicii arată că președintele PNL nu are nicio soluție pentru această categorie de populație, iar ACL nu poate concepe decât politici de austeritate. Spre deosebire însă de PNL și PDL, actuala coaliție guvernamentală a dovedit că este sensibilă cu adevărat la problemele vârstnicilor. După instalarea la guvernare a cabinetului condus de Victor Ponta, printre primele măsuri luate de executiv a fost îndreptarea politicilor abuzive luate de portocalii la adresa veniturilor pensionarilor. Ulterior, cabinetul a decis indexarea pensiilor în raport cu rata inflației.  Astfel, pensiile au fost indexate cu 4% începând cu luna ianuarie a anului trecut, valoarea punctului de pensie crescând de la 732,8 lei la 762,1 lei. În acest an, veniturile vârstnicilor s-au majorat cu 3,76%, peste rata inflației de 1,55%, ceea ce a constituit o creștere importantă a veniturilor pensionarilor. Pentru anul viitor, Guvernul are de gând ca în ianuarie nu numai să indexeze pensiile, dar să și majoreze un sfert de milion dintre veniturile vârstnicilor. Datorită măsurilor luate de actula coaliție guvernamentală, în cei mai bine de doi ani de mandat nivelul de trai al pensionarilor a cunoscut o apreciere considerabilă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
10 oct, 2014
marginean
minciuni, minciuni cu ghiotura! Si in Germania se impoziteaza pensiile iar cresterea lor nu depaseste niciodata rata de inflatie.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ