Românii simt direct sporul economic înregistrat de România în 2013

| 08 apr, 2014

Raportat la luna februarie 2012, venitul mediu salarial din februarie 2014 a crescut cu peste 10%, în condițiile unei inflații mereu în scădere. Spre exemplu, în februarie 2014, România a atins cel mai mic nivel al inflației de la Revoluție încoace, de numai 1,05%.

După un an economic excelent, România se poate lăuda cu cea mai mare creștere economică înregistrată la nivelul Uniunii Europene, cu cea de-a doua cea mai ridicată rată de majorare a producției industriale și cu o majorare a nivelului de absorbție a fondurilor europene record, care a transformat țara noastră din contributoare netă la bugetul comunitar în performeră absolută. Dincolo însă de aceste date statistice, important este că românii au început să resimtă tot mai puternic, în traiul de zi cu zi, efectele evoluțiilor economice pozitive din ultima perioadă.

Că este așa o demonstrează ultimele statistici date publicității de Institutul Național de Statistică (INS), cu privire la evoluția veniturilor salariale ale românilor. Astfel, potrivit specialiștilor de la Statistică, salariul mediu al angajaţilor români a ajuns în luna februarie a acestui an la 1.626 de lei net (adică aproximativ 360 de euro), ceea ce reprezintă o creștere de 4,7% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Pe sectoare economice, angajaţii cei mai bine remunerați sunt cei care lucrează în producţia de tutun, cu un salariu mediu net de aproape 4.650 de lei (peste 1.000 de euro). Aceştia sunt urmaţi de salariaţii din industria IT (cu 3.950 de lei net pe lună) și ca urmare a facilităților fiscale luate de către cabinetul condus de Victor Ponta pentru a stimula acest sector.

De asemenea, printre românii care beneficiază de salariile cele mai ridicate se mai numără şi cei care lucrează în domeniul transporturilor aeriene (unde salariul mediu a fost de 3.630 de lei) şi cei din sistemul bancar (cu 3.690 de lei net pe lună).

Lăsând însă la o parte sectoarele în care se înregistrează vârfuri în domeniul salarizării, cert este că, în ansamblu, în economia românească angajații sunt plătiți sensibil mai bine față de acum doi ani ani. Astfel, raportat la luna februarie 2012, venitul mediu salarial din februarie 2014 a crescut cu peste 10%, în condițiile unei inflații mereu în scădere. Spre exemplu, în luna februarie 2014, România a atins cel mai mic nivel al inflației de la Revoluție încoace, de numai 1,05%.

Ca urmare, cele 10 procente care intră în plus în portofelele angajaților români față de 2012 pot fi considerate drept concretizarea promisiunii pe care USL și-a asumat-o la preluarea guvernării privind creșterea nivelului de trai. Prin viziunea modernă implementată de către cabinetele conduse de Victor Ponta, România a reușit să lase în urmă politicile împovărătoare pentru populație ale austerității și să își fundamenteze stabilitatea macroeconomică și resorturile de dezvoltare pe o creștere a productivității, iar nu pe subremunerarea forței de muncă.

Desigur, salariul mediu în România rămâne în continuare la un nivel redus față de alte economii mai avansate din Vestul Europei. Dar, în măsura în care trendul de dezvoltare economică va fi menținut la un nivel accelerat, există premise solide de recuperare rapidă a decalajului față de media europeană.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ