Tăriceanu: Argumentele pro și contra analizate m-au dus la concluzia că trebuie să fac acest pas

| 10 mar, 2014

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că argumentele pro și contra aduse în discuție de membrii partidelor din arcul guvernamental privind candidatura la șefia Senatului l-au convins că "acest pas trebuie făcut".

"Discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții partidelor pe care astăzi am contat în sprijinul votului, argumentele pe care le-au adus, argumentele pe care le-am analizat și eu, și pro și contra, m-au dus la concluzia că acest pas trebuie făcut. Niciodată în cariera mea politică nu am ezitat, nu am evitat să-mi asum responsabilități. Am curajul să fac și acolo unde am fost, întotdeauna am făcut așa, încât sper și în calitate de președinte al Senatului să fiu nu numai cel care conduce ședințele, dar îmi doresc să particip activ la viața politică a României", a afirmat Tăriceanu, la Palatul Parlamentului.

Noul președinte al Senatului s-a referit la posibilitatea de a atrage de partea sa parlamentari, explicând că deși nu încurajează traseismul politic, fiecare parlamentar are posibilitatea de a alege.

"De când sunt parlamentar nu am fost unul dintre susținătorii, din contră, am criticat foarte mult traseismul politic. Fiecare dintre parlamentari are libera alegere la dispoziția lui, să opteze pentru ceea ce crede. Eu cred, ca om care sunt implicat în politică de peste 24 de ani, că avem obligația să facem ceva nu numai pentru noi și pentru cei care sunt cetățeni ai acestei țări. În măsura în care fiecare crede că poate să facă ceva e liber să mi se alăture în proiectul pe care nu numai astăzi l-am schițat, dar de care sunt convins că o să am posibilitatea să vorbesc și mai mult în perioada următoare", a spus președintele Senatului.

Totodată, Călin Popescu-Tăriceanu a ținut să precizeze că importante sunt în primul rând susținerea electoratului și respectarea promisiunilor făcute în campanie de partide.

"Cel mai important, în final, este să ai susținerea cetățenilor, cei care și-au dat votul, cei care și-au pus încrederea, speranțele. Am o obligație majoră nu numai eu, ci toți ceilalți. Eu cred că este nevoie ca aceste angajamente, promisiuni, să fie duse la bun sfârșit. Avem un program de guvernare pe baza căruia am obținut încrederea oamenilor și votul lor, un vot apreciabil, extrem de consistent, deci avem și niște obligații față de ei", a subliniat el.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ