Victor Ponta despre dezbaterile televizate: Sper ca domnul Iohannis să vină

| 04 noi, 2014

Candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC la alegerile prezidenţiale, premierul Victor Ponta, a afirmat, marţi seară, că nu a pus niciun fel de condiţii televiziunilor de ştiri în privinţa desfăşurării dezbaterilor pentru turul al doilea şi speră că şi candidatul ACL, Klaus Iohannis, va accepta invitaţia de a participa la emisiuni.

"Am discutat chiar înainte de primul tur cu toate cele patru televiziuni de ştiri (...) ca să discutăm despre politică externă, securitate naţională, să discutăm despre sistemul constituţional şi justiţie, despre problemele sociale şi economice şi despre colaborarea instituţională, în condiţiile pe care le-au stabilit jurnaliştii de la posturile respective. (...) Eu, la ora 20,00, luni, marţi, miercuri şi joi voi fi la cele patru televiziuni. Nu am pus condiţii (...), am spus să mergem, pentru că e un public mai mare sau mai mic, mai de stânga, mai de dreapta, un public mai tânăr sau mai puţin tânăr, eu sunt dator faţă de toţi acei oameni. Şi eu nu vreau să vin la aceste discuţii ca să arăt că eu sunt mai deştept decât Iohannis sau mai înalt, eu vreau să le spun oamenilor ce vreau să fac ca preşedinte. Sper ca domnul Iohannis să vină la aceste dezbateri din respect pentru jurnalişti, pentru că, până la urmă, mesajul nostru de oameni politici este transmis în general prin intermediul mass-media. E un mod de a arăta respect pentru toţi telespectatorii", a declarat Ponta la Antena 3.

În opinia sa, dezbaterile televizate ar reprezenta o ocazie pentru cei doi candidaţi să-şi prezinte proiectele în faţa cetăţenilor.

"Despre mine oamenii în general ştiu ce gândesc pe social şi pe economic şi ce am făcut, pe cine voi susţine ca prim-ministru sau cine sunt oamenii cu care mă înconjur, ştiu ce fac pe politică externă (...). Despre domnul Iohannis nu ştie nimeni dacă are o opinie sau, pur şi simplu, nu ştie. Pentru mine este o şansă foarte mare şi o obligaţie să răspund la întrebările tuturor jurnaliştilor, şi cei care sunt mai buni cu mine, şi cei care sunt mai răi cu mine, să răspund tuturor oamenilor care sunt interesaţi de politică şi eu asta voi face. Ce va face domnul Iohannis, ce-l vor sfătui oamenii din staff-ul care este staff-ul lui Traian Băsescu... Nu ştiu ce-l vor sfătui", a spus Ponta.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ