Antonescu: E corectă propunerea lui Băsescu în cazul Jobbik, dar aş opta pentru un regim general

| 11 mar, 2014

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că este corectă propunerea formulată de şeful statului pentru adoptarea unui act normativ pentru interzicerea partidului Jobbik pe teritoriul României, însă ar opta pentru un cadru general care să reglementeze acest lucru.

Antonescu a fost întrebat cum vede propunerea preşedintelui Traian Băsescu pentru adoptarea unui act normativ care să interzică prezenţa Jobbik pe teritoriul României.

"E corect, nu aş restrânge un asemenea act. Nu aş restrânge la un anume partid, sigur că evenimentele din mai multe ocazii, dar cel mai recent aseară ne-au arătat că acest partid, sau oameni din acest partid, idei din acest partid ne dau târcoale nouă mai des, ne vizitează des. Dar eu l-aş da într-un regim general, există un tip de formaţiuni politice, de idei politice care sunt interzise de Constituţia României şi al cărui acces ar trebui interzis în general", a declarat preşedintele PNL.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că cere Guvernului şi Parlamentului emiterea unui act normativ prin care să se interzică prezenţa membrilor partidului Jobbik în România, pe care l-a catalogat drept "extremist".

"Cred că e timpul să punem capăt acţiunilor acestui partid pe teritoriul româniei, şi cer public Guvernului şi Parlamentului să se emită act normativ prin care prezenţa pe teritoriul României a membrilor şi liderilor acestui partid să fie interzisă", a declarat şeful statului.

Preşedintele Băsescu a spus că Jobbik este un partid "extremist", care nu are responsabilitate pentru Europa unită, ci pentru interesele lui mărunte. El a mai spuscă în Europa se constată o creştere a ponderii partidelor extremiste.

"Dacă Ungaria nu îi poate pune sub control, măcar pe teritoriul României nu au ce căuta", a mai spus Traian Băsescu.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ