Antonescu: Mandatul echipei de negociere a PNL la discuţiile cu PDL este deschis

| 28 mai, 2014

Mandatul echipei de negociere a PNL la discuţiile cu democrat-liberalii este deschis, a anunţat miercuri preşedintele demisionar al liberalilor, Crin Antonescu.

'Dorim o concentrare a forţelor de dreapta care să se opună actualei majorităţi', a spus Antonescu.

El a precizat că Delegaţia Permanentă a partidului a decis ca liberalii să dea curs invitaţiei PDL pentru discuţii politice iar întâlnirea dintre cele două formaţiuni are loc miercuri, la ora 17,00.

'Vom merge în format unu plus cinci, nu am decis componenţa delegaţiei. Delegaţia Permanentă m-a mandatat să desemnez ceilalţi cinci membri ai delegaţiei liberale. Mandatul acestei echipe de negociere este unul deschis, nu are detalii, este probabil o primă discuţie, vedem ce vor şi dânşii, le spunem şi noi ce mai facem. Sigur că aceste lucruri sunt în perfectă coerenţă cu ceea ce noi am exprimat prin diverse alte decizii politice de principiu şi practice, şi anume că dorim o regrupare, o concentrare a forţelor de dreapta, constituirea unui puternic pol de dreapta care să se opună actualului Guvern, actualei majorităţi PSD şi care are evident ca ţintă imediată, prioritară, susţinerea unui candidat comun la Preşedinţia României în toamna acestui an. Alte detalii nu am, mergem acolo pentru a purta această discuţie de început', a afirmat Antonescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
28 mai, 2014
Valter COJMAN
PNL basist
http://valter-cojman.blogspot.ro/2014/05/mita-santaj-sisau-nebunie-antonescu.html

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ