Cum trece iubirea lui Băsescu pentru Republica Moldova prin buzunarul prietenilor

| 28 mai, 2014

Nu mai este un secret pentru nimeni că între cariera politică a lui Traian Băsescu și prosperitatea anumitor afaceriști există o legătură profundă.  Indiferent de funcția politică deținută, actualul președinte a avut mereu grijă să își utilizeze influența pentru ca anumite firme să aibă acces la contracte lucrative, plătite din banii statului român.

După 2012 însă, Traian Băsescu s-a văzut pus într-o situație incomodă. Fără un guvern gata să îi execute fără crâcnire ordinele, șeful statului nu și-a mai putut servi de o manieră adecvată clientela politică. Așa încât firmele de casă, care altădată prosperau pe seama contractelor păguboase încheiate de statul român, erau  amenințate cu falimentul.

Traian Băsescu duce lipsă de multe dar nu și de ingeniozitate. Așa încât a reușit să găsească o soluție pentru a trece și peste acest impas. Cum?

Ei bine, președintele a dat ordin firmelor de casă să treacă Prutul, acolo unde, cu sprijinul celor câțiva prieteni pe care încă îi mai are în Republica Moldova, a reușit să le facă lipeala și să le ajute să câștige câteva contracte demne de invidiat.

Un exemplu în acest sens este Compania Delta ACM, a lui Florea Diaconu. Firma a prosperat pe vremea guvernărilor PDL-iste, când a devenit unul dintre cei mai mari asfaltatori de la noi. În 2012, Diaconu a decis să își extindă afacerea peste Prut, unde a fondat Delta MCM 93, împreună cu Sorin Pirpiliu,  fratele fostului deputat PDL Ştefan Pirpiliu.

Iar firma de la Chișinău a început să funcționeze imediat după modelul deja brevetat în România. Adică executând lucrări de proastă calitate, mult sub standardele prevăzute în contractele încheiate, după cum este și cazul străzii Alecu Russo din Chișinău. Astfel, un control efectuat, în vara anului 2013, de Inspecţia de Stat în Construcţii şi Institutul Incercom că pe unele porţiuni asfaltate „grosimea stratului de egalizare aplicat nu corespunde cerinţelor documentaţiei de proiect“, iar în amestecul de beton asfaltic este mai mult prundiş decât prevăd normele.

În aceste condiții, firesc ar fi fost ca firma în discuție să nu mai câștige alte licitații pentur proiecte de asfaltare în capitala Republicii Moldova. Numai că la conducerea Primăriei Chișinăului se află un bun prieten al lui Traian Băsescu, Dorin Chirtoacă.

Așa încât, edilii capitalei moldovene au închis ochii în legătură cu calitatea lucrărilor efectuate de Delta MCM 93 pe Alecu Russo și i-au atribuit încă un contract de asfaltare, în valoare de 22  de milioane de euro. Astfel, administraţia Chișinăului a anunţat luni că Delta MCM 93 va reabilita alte trei străzi principale, în zona centrală a municipiului Chişinău: bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi străzile Constantin Negruzzi şi Vasile Alecsandri.

Asfaltatorii favoriți ai președintelui Băsescu își continuă așadar în forță aventura dincolo de Prut, cu sprijinul prietenilor politici ai șefului statului, în timp ce  locuitorii Chișinăului sunt obligați să achite nota de plată pentru lucrări de asfaltare efectuate în bătaie de joc. E un preț cam piperat pentru iubirea lui Băsescu față de Republica Moldova.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ