CANDIDAŢI PREŞEDINŢIE 2014. Ce spune de fapt sondajul IRSOP: Dezastru pentru Dreapta

| 21 iul, 2014

CANDIDAŢI PREŞEDINŢIE 2014. Dincolo de plasarea lui Klaus Iohannis drept candidatul dezirabil al PNL, cercetarea IRSOP este sugestivă fiindcă devoalează adevăratul dezastru al dreptei.

CANDIDAŢI PREŞEDINŢIE 2014. Săptămâna aceasta se anunţă a fi una complicată pentru suflarea liberală. Delegaţia Permanentă urmează a lua decizia finală privind candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, iar pentru a-i facilita drumul lui Klaus Iohannis în acest sens a şi fost comandat un sondaj al cărui miza este evident aceea de a-l poziţiona pe actualul preşedinte liberal în faţa lui Crin Antonescu, în disputa existentă între cei doi privind prezidenţiabilul PNL.

Sondajul IRSOP realizat la comanda PNL , căci despre el este vorba, relevă că premierul Victor Ponta ar obţine 32% din voturi, iar liderul PNL, Klaus Iohannis, s-ar situa pe locul doi cu 21%. Pe locul trei s-ar situa Călin Popescu Tăriceanu, ce ar obţine 10%, în timp ce la mare distanţă se află fostul lider al PNL, Crin Antonescu cu doar 6%. La egalitate cu Antonescu se află Cristian Diaconescu şi Mircea Geoană, în timp ce Cătălin Predoiu ar obţine 5%.

Citeşte şi: KLAUS IOHANNIS CANDIDAT. PNL şi-a ales candidatul la prezidenţiale. Şeful PNL l-a bătut la scor pe Antonescu

Victor Ponta candidat. Mai mult, sondajul surpinde şi o arhitectură cel puţin discutabilă a votului din turul al doilea, într-o finală prezidenţială Ponta-Iohannis. Conform datelor IRSOP, premierul ar obţine 49%, iar primarul Sibiului 43%, procentul celor care spun niciunul sau nu răspund fiind de 8%. Dacă sondajul s-ar fi dorit riguros, atunci ar fi fost de la sine înţeles că o finală prezidenţială trebuia să ia în calcul răspunsurile celor care au indicat o opţiune de vot, nu şi pe cele ale nehotărâţilor, astfel încât să avem o radiografie cât mai exactă a votului pe cei doi candidaţi. În lipsa unei astfel de clarificări – date care probabil nu au fost făcute publice fiindcă l-ar fi dezavantajat clar pe Klaus Iohannis – cercetarea IRSOP ridică câteva semne legitime de întrebare.

Klaus Iohannis candidat. Cum trebuie interpretat, de fapt, sondajul IRSOP pentru a ne oferi o imagine de ansamblu asupra competiţiei prezidenţiale? Mai întâi, trebuie spus că încercările de a prezenta datele cercetării sociologice drept o oportunitate pentru zona de dreapta a eşicherului politic sunt din start sortite eşecului. Candidaţii dreptei, fie ei Iohannis, Antonescu, Predoiu, Ungureanu sau Diaconescu, nu pot spera să-l învingă pe Victor Ponta. De amintit aici că, scorurile înregistrate de candidaţi precum Mircea Geoană, Călin Popescu Tăriceanu sau Dan Diaconescu se contabilizează tot în dreptul lui Victor Ponta. Or, la un calcul aritmetic simplu, rezultă că Victor Ponta va avea un avantaj major în faţa lui Klaus Iohannis în al doilea tur al prezidenţialelor, indiferent de cât de mult va reuşi Dreapta să strângă rândurile. Dacă va reuşi fiindcă, în continuare, Traian Băsescu şi PMP-ul joacă de pe alte poziţii.

Citeşte şi: VICTOR PONTA CANDIDAT. Sondaj INSCOP. Victor Ponta cu un picior in Cotroceni

Alegeri prezidenţiale 2014. Plasarea în lista prezidenţiabililor testaţi de IRSOP a mai multor nume din zona de stânga este mai degrabă o variantă prin care se încearcă acreditarea ideii că Victor Ponta s-ar afla pe un trend de scădere, ipoteză falsă prin care se încearcă manipularea opiniei publice.

Dincolo de plasarea lui Klaus Iohannis drept candidatul dezirabil al PNL, cercetarea IRSOP este sugestivă fiindcă devoalează adevăratul dezastru al dreptei. Altfel spus, Klaus Iohannis este departe de a fi cavalerul venit pe un cal alb pentru a salva Dreapta. Edilul sibian nu va fi nimic altceva decât un simplu părtaş la disoluţia Dreptei, incapabilă să ajungă la un numitor comun pentru competiţia pentru Palatul Cotroceni din luna noiembrie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

15 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
23 oct, 2014
juanito
alegeri presidentie
Bai santeti nebuni iar incepeti cu nemernici din psd un ajunge cat au distrus tara ,si oamenii de la tara sau cam saturat de ei ,dar trebuie sa mergem toti la vot si sa votam pe unul care are sanse sal doboare pe ponta si clica lor de baroni si de banditi ca or sa umple puscariile,asa de mult le tremura chiloteii ca or sa piarda alegerile.Am vazut ce frumos lau primit romanii din Madrid pe domnul ,ponta, asa era de mititel cand au inceput sa-l incurajeze cu injuraturi
15 oct, 2014
Dan
10 comunisti la alegeri
din cei 14, 10 sunt fostii activisti si lingaii partidului comunist "pro-democratic"
Daca as vrea l-as vota ori pe Dan ori pe Hunor ori pe Monica....ca nu am efectiv ce sa aleg la ceilalti....din acelasi neam Ceausist cu exceptia Udrei unde nu are nimic de a face cu politica (saracuta :) )
Pe Vadim l-as fi ales...dar avand in vedere ca nu a renuntat la insigna de PCR....nu am voie sa-mi denigrez neamul....mai bine mort, decat Comunist.
S-a dus Romania Rusilor si CIA-iului in combinatia pro-democratica. Pacat....avusesem o tara....si nici ca ma mai pot intoarce in ea
24 sep, 2014
Doroftei Ilie
Sunt de parere ca cea mai valoroasa doctrina , menita in a aduce bunastare poporului , menita sa asigure solidaritate intre membrii societatii , sa asigure integritatea teritoriala si demnitatea romanilor , este doctrina COMUNISTA , doctrina Partidului Alternativa Socialista ! Merita sa votam acest partid ! Veti constata adevarul celor spuse de mine !
24 sep, 2014
Doroftei
Prezidentiale 2014
Consider ca cel mai valoros candidat este Constantiun Rotaru (PAS) fiindca acest partid detine o ideologie adevarata , cea COMUNISTA ! Este o doctrina pentru bunastarea poporului , pentru solidaritate umana , independenta si demnitate !
24 sep, 2014
cotea
o adunatura...
...nu ai ce alege , sunt o adunatura de animale imbuibate avide dupa putere si bani, Romania este o tara blestemata care nu va fi niciodata capabila sa se conduca singura ,lighioanele care o populeaza sunt incapabile sa o conduca......

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ