CRIN ANTONESCU îi răspunde lui Traian Băsescu: Nu a existat nicio lovitură de stat în 2012

| 03 iul, 2014

CRIN ANTONESCU a declarat joi că nu a existat nicio lovitură de stat în 2012 iar din acea vară 'dramatică' este de reţinut voinţa populară exprimată la un 'referendum copleşitor', el răspunzând astfel unei declaraţii a preşedintelui, care a spus că PNL ar trebui să regrete public 'lovitura de stat' din 2012.

"Nu a existat nicio lovitură de stat în 2012 iar ceea ce este de reţinut din vara dramatică a anului 2012 e mult mai mult decât a încercat domnul Băsescu încă odată să spună astăzi. Şi anume, voinţa populară exprimată democratic în cursul unui referendum copleşitor, care nu lasă loc nici de interpretări, nici la răstălmăciri, nici la comentarii de felul celor care domnul Băsescu le-a făcut', a afirmat Antonescu la încheierea sesiunii extraordinare a Senatului.

Citeşte şi:  ELENA UDREA: Cei care au participat la lovitura de stat din 2012 se erijează în lideri ai dreptei


Antonescu a adăugat că interpretarea pe care o dă şeful statului evenimentelor politice din vara lui 2012 nu este corectă şi democratică nici în prezent.

'Erau atunci, sunt şi acum în perspectiva aceleiaşi Constituţii, privitoare la procesul suspendării, la desfăşurarea referendumului de demitere şi, mai ales, dacă ar fi fost o lovitură de stat sau un derapaj de la statul de drept, o hotărâre mai mult discutabilă a Curţii Constituţionale nu ar fi fost respectată. Or, în ciuda a şapte milioane şi jumătate de voturi, această hotărâre luată de şase oameni a fost respectată, pentru că asta spune statul de drept, că Băsescu a fost aşezat la loc şi, din acest motiv, încă odată, nici nu cred că PNL trebuie să prezinte scuze, nici nu cred că interpretarea pe care chiar şi acum o dă preşedintele Traian Băsescu este una corectă şi este una democratică', a susţinut senatorul liberal.

În opinia sa, intervenţia de joi a lui Traian Băsescu are 'darul de a lămuri poate pe cei amăgiţi, minţiţi zilnic de propaganda dusă în special pe două posturi de televiziune, Antena 3 şi România TV, propagandă mincinoasă care stabileşte o legătură care nu există între Traian Băsescu şi efortul de constituire a unui mare partid de dreapta printr-o fuziune PNL - PDL'.

Antonescu a mai spus că în sensul acesta intervenţia lui Traian Băsescu a fost binevenită, pentru că restabileşte adevărul: ''Nu există adversar mai puternic pentru Traian Băsescu astăzi, decât aceste două partide, PNL şi PDL, şi mai ales efortul lor de a constitui ceva împreună'.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat joi, la Palatul Parlamentului, la dezbaterea 'Democraţie şi stat de drept în România', organizată de Fundaţia Mişcarea Populară, că este necesară unificarea dreptei pentru alegerile prezidenţiale, punctând că PNL trebuie să regrete public 'lovitura de stat' din 2012 şi că PMP trebuie să se considere 'o bărcuţă care se poate transforma într-un pachebot'.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ