Klaus Iohannis: Băsescu şi Ponta, în loc să lucreze, fac un scandal total inutil

| 15 oct, 2014

Liderul PNL, Klaus Iohannis, a declarat miercuri că preşedintele Traian Băsescu creează "zgomot de fond" pentru a distrage atenţia de la campania electorală, adăugând că şeful statului şi premierul Victor Ponta fac "scandal inutil" iar candidaţii nu reuşesc să vorbească despre programele lor.

"Dacă domnia sa (Traian Băsescu - n.r.) creează acel zgomot de fond ca să distragă atenţia de la campania electorală, este greu să discuţi programele. (...) Exact pentru acest motiv. Fiindcă aşa a fost şi la europarlamentare, aşa a fost şi acum şi aşa este şi acum, preşedintele Băsescu şi prim-ministrul Victor Ponta, în loc să-şi vadă de treabă şi să lucreze pentru România, îşi văd de televiziuni, fac un scandal total inutil, dar foarte puternic, şi pe acest fundal candidaţii cu greu ajung în emisiuni să vorbească pe program. Toată lumea vorbeşte de agentul 007, pe chestiuni care nu au niciun fel de treabă cu viitorul României, cu programele prezidenţiabililor", a spus Iohannis la Adevărul Live.

El a susţinut că va câştiga alegerile prezidenţiale şi că, în acest context, nu va face nicio înţelegere cu PSD.

"Victor Ponta va pierde alegerile prezidenţiale şi va fi scos din politică de propriul partid. Voi câştiga prezidenţialele şi va avea loc o reaşezare a poziţiilor din Parlament, acestea două combinate putem să ne imaginăm uşor că vor duce la o reconfigurare a raportului de forţe în Parlament, care sper eu va aduce un nou Guvern al noului PNL la putere", a arătat Iohannis.

Citeşte şi: Traian Băsescu: Ponta va minţi, e acoperit de hotărârea de Guvern

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ