Iohannis poate arunca România în criză politică

| 18 noi, 2014

Vor merge noii liberali pe drumul parcurs de Băsescu în cazul Guvernului Tăriceanu, vor încerca să dea jos guvernul prin moțiune de cenzură sau vor colabora cu Cabinetul Ponta pentru a asigura României cel mai bun parcurs?

Au trecut și alegerile prezidențiale, cu un deznodământ la care puțini dintre noi se așteptau, e drept. Rămâne totuși o întrebare al cărei răspuns îl vom afla cât de curând, și anume – cum are de gând să se folosească ACL pe puterea câștigată prin reprezentantul său Klaus Iohannis, vor merge noii liberali pe drumul parcurs de Băsescu în cazul Guvernului Tăriceanu, vor încerca să dea jos guvernul prin moțiune de cenzură sau vor colabora cu Cabinetul Ponta pentru a asigura României cel mai bun parcurs?

Citeşte şi: Reacţia lui Klaus Iohannis după ce era să fie lovit de o maşină în parcare

Nu știm încă care va fi poziția oficială a lui Iohannis, care odată învestit în funcție, pe 21 decembrie, va trebui să-și facă cunoscută poziția oficială față de actualul Guvern și față de cel care i-a fost adversar în cursa pentru Cotroceni. Îngrijorător este faptul că Iohannis a declarat în nenumărate rânduri că-și dorește să aducă ACL la guvernare, ceea ce, pe de o parte ar nesocoti dorința milioanelor de români care au votat duminică pentru ca puterea în România să nu fie deținută de un singur partid, iar pe de altă parte, ar conduce la o criză politică care nu este de dorit, mai ales în contextul actual.

România are creștere economică, este stabilă și atractivă pentru investitori și se află pe un drum foarte bun. O criză politică ar periclita tot ce s-a construit până în acest moment și ar distruge practic șansa României de a continua să se impună ca lider economic regional. Avem nevoie de stabilitate și de continuarea proiectului de construcție și dezvoltare. Acum, că a trecut campania electorală, trebuie să găsească o cale de mijloc prin care economia să iasă câștigătoare din relația dintre Palate, și, implicit, românii. Pe parcursul săptămânilor de campanie, Iohannis a demonstrat că nu stăpânește niște principii economice elementare și că are lacune mari în ceea ce privește economia României. În loc să genereze o criză politică, care, invevitabil, s-ar traduce într-o criză economică, Iohannis ar trebui să profite de pe urma experienței lui Victor Ponta în funcția de premier, mai ales că acesta și-a dovedit eficiența pe toată perioada anilor de când este în fruntea Guvernului.

Citeşte şi: FABULOS! CTP: Ştiţi de fapt cine l-a făcut pe Iohannis preşedinte?

O punte spre un dialog instituțional a fost creată de Victor Ponta încă din seara alegerilor, prin gestul unic în România de a-l felicita pe Klaus Iohannis pentru victorie. Mai mult decât atât, dorința de a crea premisele unei bune colaborări între Palate a fost reiterată și cu ocazia declarațiilor de astăzi ale prim-ministrului. Așa cum a declarat chiar el, campania a trecut, iar dezinformările de tipul “vor crește taxele și impozitele sau se va renunța la cota unică” nu-și au rostul. Acum, mai mult ca niciodată, românii și România au nevoie de stabilitate politică și economică, de o relație normală, civilizată și de colaborare între Administrația Prezidențială și Guvern. Rămâne de văzut în ce măsură Iohannis va înțelege riscurile la care supune țara prin declanșarea unei crize politice sau care va fi următoarea sa mișcare în raport cu Executivul de la București. Cu alte cuvinte, în perioada următoare vom vedea în ce măsură Iohannis se va ține de cuvânt și va fi un președinte mediator sau va adopta profilul președintelui jucător.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
5 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
15 dec, 2014
ANI
despre ,,o punte spre dialog ”
...de fapt Ponta l-a sunat pe D-l Iohannis pentru a-l felicita, la sugestia unui foarte bun ziarist...( acesta e adevarul, WWPonta era daramat rau ...el era sigur ca va castiga...manca floricele la TV inainte de turul I )...
18 noi, 2014
George
Ne dăm cu părerea...
Da, bine zis! "Nu ştim încă...", dar ne dăm cu părerea. Sigur că o poate arunca în aer, aşa cum şi OBAMA sau PUTIN "ar putea" arunca lumea în aer... Dar nu o fac...

Deocamdată, Ponta "ar fi putut arunca România şi Guvernul în aer" dacă nu recunoştea ÎNAINTE DE ANUŢAREA REZULTATELOR OFICIALE de la BEC (e caz unic în lume !!! ) că a fost învins în alegeri! Oare cine l-a sfătuit într-o limbă de largă circulaţie internaţională ????! Potenţialul exploziv în creştere din ţară "ar fi putut duce la un deznodământ nedorit" dar a fost sfătuit bine şi a ascultat... Bravo lui !
18 noi, 2014
Tely
Alegeri
Sunt unul dintre cei care nu l-am votat pe D-l Iohanis ,respect alegerea romanilor si astept sa vad daca promisiunea, de a fi un presedinte a tuturor romanilor indiferent de optiunea politica, religioasa ,etnie si zona geografica, va fi respectata.
18 noi, 2014
cantautor
"Nu știm încă care va fi poziția oficială a lui Iohannis, care odată învestit în funcție, pe 21 decembrie, va trebui să-și facă cunoscută poziția oficială față de actualul Guvern și fata de cel care i-a fost adversar în cursa pentru Cotroceni ...."

nu stim .....dar ne dam cu parerea,pe bani..
tot pe bani ziceati ca Ponta va fi Presedinte sigur
nu stim daca parlamentarii vor ramane ascunsi in Parlament
dar nu ne intereseaza....Sultanescu nu este coleg cu ei...este doar platit de ei
18 noi, 2014
ferenczy
doar acesti oameni "salveaza"Romania...
Parlamentari trimiși în judecată:

1. Deputatul PSD Vlad Cosma.
2. Deputatul PSD Catalin Marian Radulescu.
3. Deputatul PMP Florin Popescu.
4. Senatorul PSD Ovidiu Marius Isaila.
5. Senatorul PNL, Corneliu Dobritoiu.
6. Senatorul PSD, Victor Mocanu.
7. Deputatul PNL Costin Gheorge.
8. Deputatul PSD Nicolae Liviu Dragnea.
9. Deputatul PSD Marian Ghiveciu.
10. Senatorul PC Mircea Banias.
11. Deputatul fost PSD Ion Stan.

Parlamentari urmăriți penal:

1. Senatorul PSD Alexandru Mazare.
2. Senatorul PSD Sorin Constantin Lazar.
3. Senatorul PSD Alexandru Cordos.
4. Deputatul PDL, Valerian Vreme.
5. Senatoarea PSD Ecaterina Andronescu
6. Senatorul PSD Serban Mihăilescu.
7. Deputatul PSD Adrian Simionescu.
8. Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc.
9. Deputatul UNPR Titi Holban.
10. Deputatul PDL Cornel Mircea Samartinean
12. Deputatul PDL Alin Popoviciu.
13. Deputatul PSD Mircea Draghici.
14. Senatorul PSD Dan Sova.
15. Senatorul PSD Nicolae Badalau.
16. Senatorul PSD Ilie Sarbu,
17. Deputatul PSD Ioan Adam.

Urmariri penale blocate de Parlament:

1. Deputatul PNL Daniel Chitoiu.
2. Senatorul PNL Varujan Vosganian.
3. Deputatul UDMR Laszlo Borbely
4. Deputatul PNL Victor Paul Dobre.

Condamnați în primă instanță / condamnați definitiv:

1. Deputatul PNL Hubert Petru Stefan Thuma
2. Deputatul PSD Miron Mitrea.
3. Deputatul PNL Tudor Chiuariu.

Parlamentari cărora le-a încetat mandatul ca urmare a încarcerării:

1. Deputatul PC Coman Gheorghe.
2. Deputatul PNL Relu Fenechiu.
3. Deputatul PNL Gigi Becali.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ