Antonescu dă cărţile pe faţă – nu vrea alianţă cu gaşca lui Băsescu, ci DOAR cu gaşca lui Băsescu

| 23 mai, 2014

Cu câteva zile înainte de alegerile europarlamentare, Crin Antonescu şi Klaus Iohannis dau cărţile pe faţă şi îşi arată adevăratele intenţii cu privire la viitoarea alianţă de dreapta pe care o vor face cu oamenii lui Traian Băsescu.

Cu toate că alegerile din această duminică au o miză importantă pentru viitorul politic al lui Crin Antonescu, acesta ignoră trendul descendent pe care se află la nivelul intenţiei de vot şi al încrederii şi îşi face deja planuri pentru confruntarea pentru Cotroceni de la finalul anului.

Astfel, în cursul zilei de joi, preşedintele PNL a reiterat intenţiile sale de a colabora cu PMP şi PDL pentru a obţine sprijinul necesar câştigării funcţiei prezidenţiale şi impunerii unui cabinet care să îl aibă premier pe Klaus Iohannis. „În calitate de oameni politici care putem privi spre viitor, spre nişte ţinte comune, bineînţeles că discuţia e deschisă cu oricine. Despre asta trebuie să discutăm, nu că ne plac sau nu nişte oameni (...) Avem extrem de puţin apetit spre o alianţă, aşa cum a fost USL, DA. Suntem perfect deschişi pentru orice formă de colaborare cu scop pragmatic politic pentru un asemenea program, pentru o majoritate, pentru un guvern, pentru succesul unui candidat prezidenţial”, a declarat Crin Antonescu.

Judecând declaraţiile lui Crin Antonescu putem constata că liderului liberal doreşte ca, odată instalat la Cotroceni, să declanşeze o criză politică prin desemnarea unui nou premier şi impunerea unei noi majorităţi parlamentare, sfidând astfel milioanele de alegători care au votat cu USL în 2012. Prin crearea unui nou guvern, preşedintele PNL doreşte să înfiinţeze o majoritate artificială şi lipsită de legitimitate, destabilizând ţara după o perioadă în care premierul Victor Ponta a reuşit să repună România pe un trend de creştere economică. Astfel, noul scenariu pregătit de Crin Antonescu este similar cu acţiunile lui Traian Băsescu din trecut prin care încerca să formeze majorităţi artificiale care să îi susţină clica politică.

Conştient că PNL are puţine locuri în Parlament pentru a forma singur un guvern, Crin Antonescu s-a declarat deschis să formeze un nou cabinet care să includă forţele politice din dreapta eşichierului politic, excluzând orice formulă cu PSD. Majoritatea propusă de Crin Antonescu se va face cu oamenii lui Traian Băsescu care au căpuşat bugetul statului şi au supus poporul român la o serie de măsuri severe de austeritate. Invitarea PMP în viitoarea ecuaţie guvernamentală la care Crin Antonescu visează, îl va include inevitabil şi pe Traian Băsescu, care cu această ocazie va avea acces liber la pârghiile guvernamentale. Tot acest scenariu încalcă una din promisiunile luate de Crin Antonescu faţă de electorat prin care se exprima pentru scoaterea definitivă din viaţa politică a actualului şef al statului.

Fanteziile preşedintelui PNL despre cum va arăta guvernarea după alegerile din toamnă ne prezintă un scenariu apocaliptic în care gaşca lui Traian Băsescu se reîntoarce la guvernare pentru a căpuşa din nou România împreuna cu liberalii. Ceea ce este şi mai grav este faptul că în cazul în care Crin Antonescu va câştiga alegerile din toamnă, schimbare în bine pentru români va fi încă o dată amanata.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ