Ponta: La cum se comportă Băsescu, suspendarea e posibilă

| 25 mai, 2014

Premierul Victor Ponta a afirmat sâmbătă, la Antena 3, că o eventuală suspendare sau acuzaţie de înaltă trădare la adresa preşedintelui Traian Băsescu sunt posibile ţinând cont de comportamentul şefului statului.

'La cum se comportă Traian Băsescu, e posibil, da. N-o resping ab initio, mai ales că de multe ori mi se pare că provoacă sau nu se mai poate controla, nu ştiu, are nişte gesturi şi decizii care, oricum, sunt extrem de inadecvate pentru un preşedinte de ţară', a răspuns Ponta la o întrebare care viza posibilitatea suspendării preşedintelui Traian Băsescu sau a acuzării acestuia de înaltă trădare.

Cât depre relaţia din acest moment cu preşedintele, Ponta a precizat : 'Este perfectă, deoarece nu vorbim, nu avem niciun fel de relaţie, nu vorbim la telefon, nu ne vorbim, când a fost domnul vicepreşedinte Biden, ne-am salutat, sigur, că nu era să ne dăm în stambă, dar atât. Dacă pot, până în noiembrie, să am aceeaşi relaţie, în sensul cât mai puţin, cu atât mai bine'.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ