Cristian Diaconescu s-a certat cu Băsescu. Dovada

| 07 iun, 2014

Nu mai este deja un secret pentru nimeni că Traian Băsescu s-a reorientat către Klaus Iohannis, după ce și-a văzut spulberate planurile de a o propulsa către cea mai înaltă funcție în stat pe favorita sa Elena Udrea, ca urmare a scorului dezastruos pe care PMP l-a scos cu fosta consilieră de la Cotroceni pe post de ”locomotivă electorală”.

O dovedește printre altele mesajul de sprijin fără echivoc pentru candidatura actualului președinte interimar al PNL pe care l-a transmis de la Cluj Emil Boc, fostul premier al lui Băsescu și om de bază al președintelui în Fundația Mișcarea Populară.

Interesant de observat este însă că înțelegerea pe sub masă pe care Traian Băsescu pare să o fi făcut cu Klaus Iohannis i-a înfuriat pe unii dintre apropiații președintelui care, acum că Elena Udrea fusese scoasă din joc, sperau că ar putea să obțină sprijinul actualului șef al statului pentru propria lor candidatură la Cotroceni, sau măcar pentru șefia PMP. Printre aceștia se numără și Cristian Diaconescu, fostul consilier prezidențial care a demisionat brusc la sfârșitul lunii aprile din postul pe care îl ocupa în Administrația Prezidențială.

Foarte probabil, această demisie a fost gândită și în perspectiva alegerilor interne care urmau să aibă loc după europarlamentare în PMP, precum și a nevoii ca formațiunea lui Traian Băsescu, la a cărui naștere Cristian Diaconescu a muncit pe rupte, să își aleagă un candidat pentru prezidențialele din toamnă. Însă, după câte se pare, fostul consilier prezidențial nu s-a despărțit în cei mai buni termeni de Traian Băsescu, dovadă și faptul că, la acea vreme, șeful statului a refuzat să comenteze demisia lui Diaconescu din Administrația Prezidențială.

Iar neînțelegerile se pare că s-au agravat după ce Traian Băsescu a început să tragă pentru candidatura lui Iohannis la Președinția României. Astfel, invitat la Gândul Live, Cristian Diaconescu l-a atacat direct pe noul favorit la prezidențiale al actului șef al statului. ”Eu, personal, nu-l voi vota pe Iohannis. Nu am nimic cu el, este probabil o persoană respectabilă. Viitorul preşedinte va trebui să acţioneze ca preşedinte încă din prima zi. Nu va avea timp să înveţe la locul de muncă, să se acomodeze. El trebuie să fie capabil să intre imediat în dialog cu partenerii noştri. Şi, cel puţin din portofoliul profesional al domnului Iohannis, nu identific o experienţă de acest gen", a precizat Diaconescu.

Și, pentru a nu lăsa nicio urmă de îndoială asupra faptului că s-ar vedea mai degrabă pe sine în postura de candidat la Președinția României, decât pe Iohannis, Diaconescu a făcut și un scurt portret robot al viitorului prezidențiabil, care i se potrivește mănușă. "Ar fi bun cineva cu asemenea experienţă în externe, în lucrurl cu structurile de informaţii, cu cele militare", a subliniat fostul consilier prezidențial.

Însă, cum este binecunoscut că Traian Băsescu nu este omul care să accepte ca deciziile sale să fie contestate în vreun fel, prin refuzul de a sprijini candidatura la Cotroceni a lui Klaus Iohannis, fostul ministru de Externe s-a scos din cărți și în ceea ce privește candidatura la șefia PMP. Așa încât, fiind sigur că Traian Băsescu nu îl va sprijini, a renunțat la candidatură.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 iun, 2014
Azorel
buna
Cand s a certat Diaconescu cu cineva vreodata , pentru asta ti trebuie vana de barbat .... si aici nu e cazu

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ