Ponta, la Congresul PC: Am o invidie pe Voiculescu. Lui Băsescu îi spune MOTANUL Felix, iar eu sunt doar PISIC

| 26 apr, 2014

Congresul extraordinar al Partidului Conservator, în care se va alege preşedintele formaţiunii şi noua structură de conducere, a început, sâmbătă dimineaţă, la Romexpo, la eveniment fiind prezenţi, alături de liderii conservatori, preşedintele PSD, Victor Ponta şi liderul UNPR Gabriel Oprea.

 

Sloganul congresului PC este "Implică-te! Schimbarea începe acum!". Conservatorii urmează să îşi aleagă în cadrul Congresului preşedintele, preşedintele executiv, prim-vicepreşedintele şi secretarul general.

Pentru preşedinţia partidului s-a înscris în cursă actualul preşedinte al partidului, Daniel Constantin.

Liderul PSD Victor Ponta, preşedintele PC, Daniel Constantin, Gabriel Oprea şi Dan Voiculescu au ajuns la Congres în jurul orei 10.45, ei intrând în sala unde are loc evenimentul pe melodia "Războiul lumilor".

Congresul s-a deschis cu imnul României.

"Am o mică invidie pe domnul Voiculescu. Cred totuşi că Băsescu îl urăşte mai tare pe el decât mă urăşte pe mine. Domnului Voiculescu îi spune totdeauna 'motanul Felix', mie îmi spune doar 'pisic'. Nu m-am ridicat încă la nivelul cel mai înalt, dar, din fericire, o să îşi aducă aminte de ceea ce i-am spus: pisicul blând zgârie rău şi o să-l doară din ce în ce mai tare, o să o doară şi pe doamna... (Elena Udrea - n.r.), doamna cu blugi şi cu pantofii de 1.000 de euro, cu care bagă pâinea (în cuptor - n.r.)", a declarat Victor Ponta, la congresul extraordinar al PC, de la Romexpo.

 

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/ponta-am-o-mica-invidie-pe-voiculescu-lui-basescu-ii-spune-motanul-felix-iar-eu-sunt-doar-pisic_141184.html#ixzz2zzNpS0vz

"O să câştigăm împreună alegerile prezidenţiale", a spus Ponta, la Congresul PC, fiind aplaudat pe participanţi.

El a mai spus că duminică se aniversează doi ani de la demiterea Guvernului Ungureanu, prin moţiune de cenzură.

Premierul a mai spus că nu va candida la Preşedinţie decât dacă va avea sprijinul PC.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ